Actualitate

Răspunsul lui Igor Dodon pentru Maia Sandu: „La 23 august 1944 Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus!”

 Acesta spune că această iniţiativă a generat „un conflict de logică” cu Guvernul, în condiţiile în care şeful statului va organiza, pe 24 august, festivităţi consacrate „aniversării a 75-a a eliberării Moldovei de fascism” de către armata sovietică.

„Pe 24 august este ziua eliberării Moldovei de sub ocuparea fascistă. Eu personal organizez evenimente pe 24 august. Noi tot timpul am sărbătorit. Guvernul vrea să sărbătorească pe data de 23, consider că nu este corectă această abordare”, spune Dodon.

Totuşi, şeful statului spune că nu este „niciun proiect de lege de comemorare a cuiva pe 23”, şi chiar dacă ar fi, Igor Dodon susţine că este „ferm convins că o astfel de lege nu va fi votată în Parlament”.

"Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus" – era una dintre lozincile principale ale regimului anilor 44 – 50. Asa strigau proletarii din tarile Europei rasaritene, imediat dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, in timpul tulburarilor care instaurau regimurile comuniste. Acum, același refren este intonat cu insistenta de puterea de la Chișinău.

"Armata Rosie a eliberat Europa de raul absolut al nazismului" – aceasta este teza pusa in circulație de propaganda de la Kremlin prin agenții săi de influenţă. Este un adevăr parțial și total incomplet, la care mai trebuie adaugat și faptul că: "si a adus cu sine regimul comunist, la fel de criminal ca si cel nazist".

Nazismul si comunismul beneficiaza de numeroase asemanari: sistem politic bazat pe partid unic, politia politica dirijata de servicii secrete brutale, dorinta de a crea un "om nou" si o arta megalomana. Statuile si monumentele proiectate de Hitler pentru teritoriile ce urma sa fie cucerite au fost construite cu o asemanare izbitoare de Stalin. Tortionarii SS, SD sau Gestapo au fost inlocuiti cu succes de "specialistii eliberatori" si "instructorii" din OGPU, NKVD si ulterior KGB. Care au "eliberat" frenetic popoarele din Europa de Est. Deportarile, incarcerarile si asasinatele au constituit principala activitate a "eliberatorilor".

Amintim că Premierul Maia Sandu a solicitat la 14 august Cancelariei de Stat să pregătească o Hotărâre de Guvern, prin care ziua de 23 august va fi declarată Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare. Inițiativa vine în concordanță cu Rezoluția Parlamentului European din 2009, prin care solicită instituirea unei asemenea zile, și cu Declarația Parlamentului European din 2008, prin care ziua de 23 august a fost proclamată Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului.

timpul.md 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *