Actualitate

Răsturnare de situație. Dodon vrea să se apropie de Iohannis și l-a felicitat de Ziua Națională a României

„EXCELENŢĂ,

Îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai sincere și cordiale felicitări cu prilejul Zilei Naționale a României, însoțite de urări de pace și prosperitate pentru poporul român.

Folosesc această ocazie pentru a-mi exprima aprecierea pentru caracterul constructiv al relaţiilor tradiţionale de prietenie și cooperare moldo-române, bazate pe principii de parteneriat şi susţinere reciprocă. Totodată, țin să Vă aduc sincere mulțumiri pentru sprijinul consecvent acordat de România întru realizarea proceselor de modernizare a Republicii Moldova.

Am ferma convingere că și pe viitor vom menţine un dialog politic activ, iar raporturile de prietenie şi colaborare existente între ţările noastre vor continua să se dezvolte şi să se consolideze pe multiple planuri, spre beneficiul ambelor state.

Dorindu-Vă frumoase realizări în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații”.

Amintim că aceasta nu este prima dată când Dodon face declarații de fața, doar pentru a se pune bine pe lângă președintele Iohannis, în octombrie șeful statului, i-a înaintat Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al României la Chișinău, Daniel Ioniță, o scrisoare adresată Președintelui României, Klaus Iohannis, prin care îl invită să aibă o întrevedere cu acesta în Republica Moldova. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *