(RĂZBOI ÎN UCRAINA – FOTO) Separatiștii au atacat soldații ucraineni lângă Mariupol. Un militar a murit

(UPDATE 14.15) Ieri, forțele antiteroriste au fost atacate de 35 de ori, scrie presa ucraineană. Punctele cele mai fierbinți sunt Sceaste, Lugansk și Artemovsk, regiunea aeroportului Donețk și Șirokino în apropiere de Mariupol.
(Știre inițială) Potrivit Serviciului de presă al Armatei ucrainene, în ultimele zile, în pofida armistițiului și a aparentei retrageri, separatiștii proruși au atacat de 40 de ori pozițiile forțelor armate de la Kiev.
„În Donețk atmosfera rămâne încinsă. Aici s-a deschis focul din diferite tipuri de armament asupra localităților Avdeevka, Opitnoe, Peski. În regiunea Mariupol, rebelii proruși au încercat cu aruncătoarele de mine și vehiculele blindate să ia cu asalt localitatea Șirokino. Soldații ucraineni au reușit aproape de miezul nopții să respingă acest atac”, se arată în comunicatul Forţelor Armate ucrainene.
Kievul susține că și în Luhansk au fost înregistrate lupte, sub focurile de armă ale separatiștilor proruși fiind localitățile Sceastie și Sokolnik. De asemenea, reprezentantul Armatei ucrainene, Vladislav Seleznev, a anunțat că un militar și-a pierdut viața în urma confruntărilor cu separatiștii.
Autoritățile ucrainene au menționat că Armata ucraineană este pregătită pentru cea de-a treia etapă a retragerii artileriei grele din zona de securitate.
sursa: unian.net