(RĂZBOI ÎN UCRAINA) Lupte dure între forțele ucrainene și separatiști, lângă podul din Stanița Luganska

”Războiul a durat de dimineață până în seară. Potrivit datelor oferite la ora 19.00, luptele din apropiere de podul din localitate continua. Separatiștii au atacat de partea cealaltă de râu, pozițiile pe care le-au ocupat mai devreme. Luptele s-au dus cu ajutorul armelor de calibru mic, mortiere. Militarii ucraineni s-au retras, iar la acest moment nu se știe deocamdată care sunt consecințele acestor lupte”, a spus acesta.
Potrivit lui Tkaciuk, în dimineața zilei de 19 martie, podul rutier din Stanița Luganska a fost în mare parte distrus.
Ieri, 19 martie, în zona ATO, inamicul a continat să încalce acordul de la Minsk și a atacat din artilerie și mortiere pozițiile militarilor ucraineni. Anunțul a fost făcut de către serviciul de presă ATO, pe pagina oficială de Facebook.
În noaptea de 18-19 martie, de la ora 20.00 până a doua zi la ora 07.00, separatiștii au atacat de 17 ori forțele ucrainene.
”Situația critică persistă în direcția Donețk. La ora 20.15, în apropiere de mina Dutovka, grupări criminale au atacat punctul de control ucrainean din artilerie și mortiere. La ora 20.35 din artilerie și mortiere inamicul a atacat localitatea Avdeevka. Totodată separatiștii au folosit armele de calibru mic pentru o serie de provocări în apropiere de satele Peski și Opâtnoe”, se arată în anunț.
sursa: inforesist.org