La începutul anilor ’90, sub influenţa forţelor conservatoare locale şi a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul RM şi-au declarat independenţa două republici separatiste: autoproclamata republică moldovenească nistreană şi Republica Găgăuză. Eforturile forţelor democratice de a soluţiona conflictul pe cale paşnică, în baza unei politici de conciliere, au eşuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii şi activităţii legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestora li se opunea însă, cu vehemenţă, tendinţa de revenire la imperiul sovietic, politica de reîmpărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au şi reprezentat principalele cauze ale începerii războiului. Forţele procomuniste nu puteau accepta noua situaţie; căutau diferite moduri de revenire la vechile tradiţii. Susţinătorii locali ai acestor idei erau simple marionete în mâinile „marilor minţi” de la Moscova. În Moldova şi-au făcut apariţia şi s-au stabilizat actorii principali ai construcţiei viitoarei republici separatiste. […] Urmărind scopul creării unor structuri paralele puterii de stat, la 1 decembrie 1991, forţele separatiste au organizat alegerea „preşedintelui Republicii Moldoveneşti Nistrene”. În ajunul alegerilor, persoane înarmate au început să intimideze populaţia din regiunea transnistreană.

Se aplica violenţă directă, fizică şi psihologică

Pregătirile pentru alegerea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene s-au desfăşurat în contextul unei activităţi ilegale intense a adepţilor menţinerii fostei URSS, în contextul acţiunilor practice de creare a unor structuri de ordine paralele, intimidării şi şantajării locuitorilor şi colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului.

În ajunul alegerilor, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei oficiale moldoveneşti. La 27 noiembrie 1991, în biroul Sovietului sătesc din localitatea Teia, raionul Grigoriopol, au apărut șase persoane înarmate cu arme automate Kalaşnikov, venite de la Tiraspol. Acestea au cerut, în mod brutal, ca lucrătorii sovietului sătesc să organizeze urgent activitatea propagandistică pentru alegerea „preşedintelui”; localnicii erau ameninţaţi şi li se spunea că, după 1 decembrie, se va găsi câte un glonț pentru fiecare locuitor al satului. Aceşti intruşi au avertizat conducerea locală că, la 8 decembrie, în acest teritoriu nu se va desfăşura alegerea preşedintelui Republicii Moldova. Restricţii de acest gen, înaintate de către propagandişti înarmaţi, au fost atestate şi în alte localităţi din raioanele Dubăsari, Slobozia, Râbniţa etc. Deputaţii Sovietului orăşenesc din Bender au permis ca persoane înarmate din cadrul unităţilor autofinanţate să patruleze oraşele. […] În seara de 1 decembrie, a fost blocat podul de peste Nistru din vecinătatea satului Gura Bâcului. În localitatea Mălăieşti, în dimineaţa zilei de 1 decembrie 1991, au sosit două autobuze şi un microbuz, care au adus 20-25 de agitatori, inclusiv şase îmbrăcaţi în uniformă militară. Locuitorii satului au hotărât să nu reacţioneze la această demonstraţie de forţă şi, în ziua alegerilor, nu s-au prezentat la secţiile de votare. În practică, toate localităţile din raionul Grigoriopol, satele Speia, Butor, Taşlâc s-au înregistrat acţiuni de intimidare a populaţiei. În raionul Dubăsari, toate podurile de pe Nistru au fost blocate de grupuri de oameni înarmaţi cu automate şi mitraliere. La fiecare pod au fost amplasate pichete formate din câte 30 de persoane dotate cu armament; pichetul avea în dotare trei mitraliere. A fost blocat şi podul de peste Nistru din apropierea oraşului Râbniţa. Dinspre oraşul Camenca, pe pod a fost amplasat un pichet compus din reprezentanţi ai miliţiei locale şi miliţiilor populare, bine dotate cu arme de foc.

În raionul Ştefan-Vodă, lângă satul Răscăieţi, podul a fost blocat de către un efectiv de 25 de oameni înarmaţi cu automate şi trei mitraliere de infanterie. Blocarea podului s-a desfăşurat sub comanda unui colonel şi a doi maiori ai Armatei Sovietice. Majoritatea luptătorilor de gherilă care au participat la acţiunea de blocare a podurilor şi arterelor principale de transport se aflau în stare de ebrietate, manifestând lipsă de respect faţă de cetăţeni şi colaboratorii poliţiei.

Pe mai multe trasee s-a procedat la reţinerea ilegală a mijloacelor de transport. Luptătorii de gherilă spărgeau cu paturile automatelor geamurile automobilelor, argumentând că acţionează din ordinul preşedintelui republicii nistrene, care le-a permis să deschidă focul asupra automobilelor ce nu opresc. La 3 decembrie, după depunerea jurământului de „preşedinte” al enclavei transnistrene a fost semnat decretul nr.2 prin care se interzicea activitatea organelor legale de poliţie pe teritoriul „RNM”, în locul lor urmând să fie create organe subordonate în exclusivitate Tiraspolului. Concomitent a fost emisă hotărârea cu privire la formarea „Direcţiei republicane pentru apărare şi securitate a RNM”. Şef al direcţiei a fost numit general-locotenentul Gh. I. Iakovlev, comandantul Armatei a 14-a sovietice staţionate în Transnistria. Generalul urma să tranşeze cu Ministerul Apărării al URSS, până la 15 februarie 1992, modul şi condiţiile de transmitere către Tiraspol a armamentului, tehnicii militare, mijloacelor materiale, fondului locativ, aparţinând unităţilor militare staţionate în teritoriul enclavei transnistrene.

Nemulţumit de faptul că scrutinul nu a cuprins 100% din populaţia din regiunea de est a Republicii Moldova, „sovietul suprem al RNM” decidea la 3 decembrie organizarea unor alegeri anticipate în sovietele raionale Dubăsari şi Grigoriopol, în sovietele săteşti Teia, Speia, Mălăieşti, Delacău, Butor, Taşlâc şi Goian. După simulacrul de scrutin prezidenţial din 1 decembrie, în satele din stânga Nistrului îşi făceau apariţia grupuri înarmate care-i intimidau pe cetăţenii care nu participaseră la alegerile ilegale, desfăşurate de regimul de la Tiraspol. La 4 decembrie a fost sigilat sediul secţiei raionale Dubăsari a Ministerului Securităţii Naţionale. Procuratura oraşului Tiraspol a fost trecută sub jurisdicţia enclavei transnistrene. Garda republicană a Transnistriei, constituită în baza detaşamentului „Dnestr” (Nistru), format încă în 1990, era instruită de ofiţeri ai Armatei a 14-a, trecuţi în rezervă. Salariul unui ofiţer era de circa 1,4 mii ruble, în timp ce salariul mediu în RepublicaMoldova era de 0,35 mii ruble. […] Gărzii transnistrene i s-au distribuit mii de arme din transporturile cu armament sovietic, retras din fosta Republică Democrată Germană. În scurt timp, în Transnistria a fost organizată o forţă armată bine instruită şi echipată. […] În ajunul alegerilor „prezidenţiale”, de acolo au fost repartizate sute de unităţi de armament unor formaţiuni militarizate, formate de autorităţile de la Tiraspol, care acum intimidează populaţia în vederea neprezentării la alegerile prezidenţiale din republică.

În zilele următoare, în toate localităţile din stânga Nistrului, separatiştii s-au întrunit în diverse şedinţe: la 6 decembrie 1991, lângă satul Gura Bâcului, raionul Anenii Noi, inspectorul de sector al secţiei raionale de poliţie din Anenii Noi, A. Vizdan, care înainta pe pod la volanul propriului automobil, observând că persoane înarmate blochează trecerea, a decis să se întoarcă înapoi, iar gardiştii, deschizând focul asupra automobilului, au rănit grav un colaborator de poliţie, şoferul şcolii tehnice a sovhozului Roşcani; la 7 decembrie, gardiştii l-au reţinut pe deputatul sovietului orăşenesc V. Serbov şi l-au insultat, ţinându-l sub arest mai mult timp. […]

În noaptea de 6 spre 7 decembrie, garda republicană a Transnistriei a atacat şi a ocupat cu forţa sediile comisariatelor de poliţie din Slobozia şi Tighina. În sediul secţiei raionale de poliţie din Slobozia un grup de 15 persoane militare şi civile înarmate cu pistoale-mitraliere în frunte cu locotenent-colonelul armatei sovietice Şevţov i-au somat pe poliţişti într-o formă ultimativă să părăsească sediul. Pentru a evita vărsările de sânge efectivul poliţiei, ce primise ordinul de a nu răspunde provocărilor, s-a supus acestei somaţii. […]

Primarii satelor moldovenești, demiși în mod abuziv

După „alegerile” din 1 decembrie regimul separatist a trecut la o ofensivă deschisă împotriva adversarilor secesionismului. Au fost în mod abuziv demişi din funcţie mai mulţi primari din satele moldoveneşti. Un grup de veterani sovietici i-a aruncat în stradă din cabinete pe ziariştii de la ziarul „Prietenia” din Grigoriopol.

În Declaraţia Misiunii Helsinki în R. Moldova din ajunul scrutinului se arăta că şefii de la Tiraspol au creat aşa-zisa miliţie – detaşamente muncitoreşti de autoapărare – nişte formaţiuni înarmate care cutreierau teritoriul, intimidându-i pe localnici şi forţându-i să nu participe la alegerile preşedintelui RM, din 8 decembrie 1991. Delegaţia semnala, de asemenea, formarea unor patrule înarmate ale localnicilor transnistreni şi militarilor din Armata a 14-a, tragerea unor focuri de armă asupra grupului de observatori străini, sosiţi să supervizeze alegerile pe malul drept al Nistrului.
La scrutinul din 8 decembrie din 2.368.287 alegători incluşi pe liste s-au prezentat la urne 1.989.473 cetăţeni. Au participat la vot 1.988.384 (83,96%).

„Pe străzi patrulau soldaţi înarmaţi”

Alegerile nu s-au desfăşurat în oraşul şi raionul Râbniţa şi în oraşul Dubăsari, unde nu a funcţionat nici un sector electoral. La Tighina, unde au funcţionat doar două sectoare electorale – la şcoala moldovenească şi la şcoala-internat – au participat la vot circa 21 mii de cetăţeni. Atmosfera în oraş era extrem de tensionată.

Activiştii OSTK au distrus toate materialele ilustrative electorale, ameninţând că „pe pământul Transnistriei nu vor avea loc alegerile preşedintelui unui stat străin”. Intrările în oraş au fost blocate de militari. Pe străzi patrulau soldaţi înarmaţi. Autorităţile ilegale din Grigoriopol şi Slobozia s-au prezentat la unele sectoare electorale, cerând închiderea acestora, însă ordinele lor au fost ignorate.

La 8 decembrie 1991 liderii Rusiei, Ucrainei şi Bielorusiei – B. Elţin, L. Kravciuk şi St. Şuşkevici – au decis dizolvarea URSS şi crearea Comunităţii de State Independente. La întâlnirea de la Belovejskaia Puşcia cei trei şefi de state au semnat o Declaraţie privind situaţia din Republica Moldova, în care îşi exprimau profunda îngrijorare în legătură cu ultimele evenimente din această republică. […]

Această primă Declaraţie a celor trei lideri de State Independente privind evenimentele din Republica Moldova nu condamna separatismul cu care se confruntau autorităţile de la Chişinău, nu făcea nicio referire la necesitatea respectării integrităţii teritoriale şi suveranităţii statului, insistând mai mult asupra necesităţii protejării minorităţilor. Anume acest fapt şi explică atitudinea rezervată a Guvernului Moldovei faţă de textul declaraţiei. Obiectiv, stabilirea unor relaţii strânse cu liderii celor trei state slave de către autorităţile moldovene nu convenea liderilor separatişti de la Tiraspol şi Comrat. Din acest punct de vedere, incidentul de la Dubăsari submina poziţiile Republicii Moldova, Tiraspolul apărând în rolul de victimă inocentă.

Vitalie Ciobanu
colonel, doctor în istorie

Sursa poză: Nicolae Pojoga