Războiul din Libia. De ce şi până când.

Rezoluţia 1973 (2011) a Consiliului de Securitate al ONU se înscrie în seria rezoluţiilor care permit intervenţia militară internaţională în numele protejării drepturilor omului. Au mai fost văzute astfel de intervenţii în Serbia şi Irak. Raţionamentul este simplu: puterea politică din respectiva ţară s-a întors împotriva propriului popor, iar comunitatea internaţională este datoare să protejeze vieţile unor civili nevinovaţi supuşi unor măsuri care încalcă drepturile omului consfinţite prin Charta ONU. Rezoluţia 1973 (2011) – ca şi celelalte rezoluţii anterioare asemănătoare – subliniază faptul că intervenţia militară este destinată protejării vieţii civililor. Rezoluţia cuprinde şi cuvintele care au băgat spaima în Slobodan Miloşevici şi Saddam Hussein „all necessary measures” – toate mijloacele necesare – care pot fi folosite pentru ducerea la îndeplinire a rezoluţiei. „All necessary measures” se traduce de 20 de ani prin „război”.

Raţionamentul de mai sus poate fi şi el chestionat – deşi este dincolo de orice îndoială faptul că Gaddafi a pornit o ofensivă împotriva propriului popor. De exemplu, avem cazul Israelului şi al încălcărilor drepturilor palestinienilor – în acest caz însă „all necessary meassures” nu a apărut. Complicatul sistem al ONU a emis câteva rezoluţii, vechi de zeci de ani care au devenit subiect de manual de drept internaţional pentru a explica de ce nu s-a constituit până acum o forţă internaţională care să asigure respectarea drepturilor palestinienilor. În cazul Ceceniei explicaţia este mult mai simplă – Federaţia Rusă este membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, având drept de veto – ar fi fost destul de dificil să apară vreo rezoluţie în favoarea cecenilor.

Cât va dura acest război? Destul de mult. În primul rând, datorită rezoluţiei 1973 (2011) – în acelaşi paragraf în care se dă dezlegare pentru lovituri aeriene este interzisă intervenţia terestră: „este exclusă orice formă a unei forţe de ocupaţie străine în orice parte a teritoriului libian”. Asta înseamnă că până la următoarea rezoluţie a Consiliului de Securitate, coaliţia anti-Gaddafi se va rezuma la lovituri aeriene. Agenţia Stratfor anunţă într-o amplă analiză că în Libia au fost semnalată prezenţa forţelor speciale franceze şi britanice care au avut misiunea de a stabili căi de legătură cu rebelii din Benghazi şi de a identifica ţintele ce trebuie lovite din aer. Partea a doua a războiului este în desfăşurare şi cuprinde masive lovituri aeriene, cu rachete sau avioane de bombardament, destinate blocării şi scoaterii din luptă a forţelor lui Gaddafi. Iar apoi? Totul depinde de insistenţa lui Gaddafi, care după câteva zile de atacuri se va trezi cu forţele terestre şi aeriene blocate. Însă acest lucru nu îl va convinge să renunţe la putere, iar rebelii nu au forţa necesară să îl răstoarne. Va fi nevoie de o altă rezoluţie a Consiliului de Securitate care să autorizeze intervenţia terestră şi atunci se va pune întrebarea cine o va duce la îndeplinire. Americanii nu par foarte doritori să participe la o invazie a Libiei şi le-ar fi destul de dificil să susţină încă un front. În acel moment se va vedea adevăratul responsabil al acestui război, când vom vedea care va fi cel mai vocal avocat al unei invazii terestre în Libia.