Războiul din Ucraina: Republica Moldova este gata să primească câteva zeci de mii de refugiați ucraineni
„La punctele de trecere a frontierei cu Ucraina se atestă o creștere a fluxului de tranzit. Instituțiile noastre instalează centre de triere. Vom ajuta oamenii care au nevoie desprijinul nostru. În acest moment, suntem gata să primim câteva zeci de mii de oameni”, a declarat Sandu.
Șefa statului a mai precizat că sunt elaborate mai multe scenarii în cazul în care se va atesta un flux mai mare de refugiați.
Precizăm că numeroase mașini au făcut coadă la vamă, la intrarea în Republica Moldova din Ucraina.
Imagini surprinse la 8:30 la punctul de trecere Palanca, iar la o oră distanță capătul cozii nu se întrezărește.
Autoritățile de la Chișinău au anunțat că au elaborat planul în caz că mai multe persoane vor avea nevoie de refugiere. Vor fi asigurate locuri de cazare, alimentație, acordarea asistenței sociale și medicale, mobilizarea personalului și voluntarilor pentru a interveni și a ajuta.
Sursa: jurnal.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!