Războiul miroase a sânge și suferință! Sturza: Trauma, sindromul agresorului rus este o realitate. Sute de mii de oameni sunt pe drumuri

Generația mea s-a născut la 10-15 ani după Marele Război. Urmările în mare erau depășite, nu și memoria. 75 de ani de pace relativă i-a deprins pe cei mai tineri cu ideea că pacea este un fenomen permanent, iar creșterea bunăstării e ceva dat de la Dumnezeu”, a punctat fostul premier.
Acesta spune că Afganistan, Transnistria sunt alte conflicte mai puțin cunoscute care au făcut ca și generația să „miroase” consecințele hidoase ale războaielor.
„Nu e nimic romantic și frumos la război. Sânge, suferință, ură, degradare, mizerie umană. Totul începe cu urale patriotice, flori și marșuri triumfaliste și se termină cu moartea fizică sau psihică. Întrebați-i pe cei care au avut așa experiență și o să vă povestească. Așa că pare cel puțin ciudat cum unii își doresc război. Dacă nu vorbim de devieri psihice vădite”, relevă omul de afaceri..
Sturza spune că nu e un pacifist, dar mereu spera la rațiunea în ultimă instanță a rușilor și a lui Putin personal.
M-am înșelat amarnic! Acum nici nu mai contează dacă se va trece la faza „fierbinte” sau nu. Trauma, sindromul agresorului rus este o realitate. Sute de mii de oameni sunt pe drumuri. Zilnic mor oameni… Toată stima și respectul față de un popor mare și o cultură gigantică sunt puse la grea încercare. Pentru? Nici o explicație rațională… Războiul miroase a sânge și suferință…”, conchide fostul premier.