Voluntarii, care au luptat atunci, spun că valorile și ideile pentru care și-au pus în pericol viața le-au fost trădate de foștii guvernanți. Chiar dacă acestora li s-a atribuit titlul de veterani de război, în prezent, ei nu beneficiază de niciun ajutor din partea statului.
 
Pe 27 august 1991, Parlamentul R. Moldova a adoptat Declarația de Independență a țării, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului. Un an mai târziu aici au apărut mai multe probleme. Specialiștii spun că motivul formal al conflictului transnistrean a fost adoptarea legislației privind limba de stat. Anume în încercarea de a opune rezistenţă luptei pentru autodeterminare naţională a R. Moldova, administrația din partea stângă a Nistrului a început mobilizarea forţelor şi resurselor pentru dezmembrarea teritorială a fostei RSSM. În scopul de a-i atribui acestui conflict un caracter etnic, liderii conspiraţiei separatiste antimoldoveneşti au inventat conceptul de „popor transnistrean”.

Atunci autoritățile de la Chișinău au cerut cetățenilor să se mobilizeze și să meargă să-și apere integritatea țării, iar odată cu asta, pe data de 2 martie 1992, a început și conflictul armat de pe Nistru.

La acele confruntări a participat și Mihai Moroi din Anenii Noi. Bărbatul își amintește cu groază de acea perioadă și se arată nemulțumit de atitudinea pe care a avut-o guvernarea.

„Au spus că nu au arme pentru noi”

Având 38 de ani și trei copii acasă, Mihai a acționat îndată ce președintele țării a făcut un apel către populație în care a menționat că trebuie să te jertfești pentru independența țării. „M-am gândit la viitorul copiilor mei și am mers la comisariatul militar din Anenii Noi, iar acolo toți erau ruși și au spus că nu au arme pentru noi. Ei alegeau doar oameni nepregătiți, alcoolici sau tineri șomeri. De cealaltă parte a Nistrului luptau cazaci. Noi ne-am răsculat după ce am aflat că aceștia luau fete din satele de acolo sau din localitățile noastre și le violau”, povestește indignat moldoveanul.

Totodată el își amintește că mobilizarea la nivel de țară a fost și mai mare după ce, pe 19 iunie 1992, un poligon de peste 600 de oameni, care apăra orașul Tighina, a nimerit în ambuscadă. Atunci rebelii transnistreni au omorât aproape 300 de moldoveni. „Noi, primii voluntari, le-am luat locul celor căzuți. Eram bombardați în fiecare zi. Rebelii aveau armament performant, erau foarte bine pregătiți, dar batalionul nostru avea doar automate, 4 mașini blindate și câteva aruncătoare de grenade la distanțe mici”, recunoaște veteranul de 61 de ani.

Totuși, chiar și cu acest arsenal limitat, combatanții moldoveni au reușit să țină piept atacurilor care veneau de pe malul stâng al Nistrului.

„Am văzut moartea cu ochii”

În timpul conflictului armat din 1992, Mihai Moroi a fost comandant de pluton și vicecomandant de companie. El era unul dintre puținii voluntari care avea pregătire militară. „Mulți dintre ei, până atunci, n-au ținut niciodată armament în mână. Eu eram mereu cu ochii pe ei și aveam grijă să nu facă prostii. Cei pregătiți înțelegeau că pot să moară în orice moment, dar pentru mulți războiul era ca o joacă. Prin urmare, într-o zi am văzut moartea cu ochii. Unul dintre colegi a tras din întâmplare în direcția mea și am simțit doar căldura de la glonte. Iată ce pregătire aveau oamenii de acolo”, povestește Moroi.

Veteranul spune sarcastic că „discoteca”, adică bombardamentele, începeau în jurul orei 22, în fiecare seară, și se terminau după ora 1-2 noaptea. „Când se începeau exploziile și împușcăturile din partea lor, ai noștri trăgeau înapoi, dar nu știau unde ajung gloanțele. Chiar dacă după 22 iulie a fost o înțelegere să nu se mai tragă focuri de armă, rebelii transnistreni au încălcat-o și au împușcat în direcția noastră până pe 6 august. Pentru ei, noi eram români, iar pentru noi, ei erau separatiști”, subliniază fostul comandant.

În timpul războiului, voluntarii moldoveni au făcut duș doar o singură dată într-un bazin de acumulare din preajmă. „De la noi mirosea foarte urât, ne aduceau apă cât să ne ajungă să ne spălăm pe față. Tot doar odată ni s-au adus haine de schimb. Stăteam acolo în ploaie, cu îmbrăcămintea murdară și ruptă”, mărturisește dezamăgit Moroi.

Conform arhivelor, orașul Tighina a fost în mâinile voluntarilor moldoveni de câteva ori, dar de fiecare dată aceștia au primit ordinul să se retragă.

Acesta este un război dintre Rusia și Moldova

După ce a revenit de la război, Mihai Moroi și-a pierdut lucrul și s-a confruntat cu multe greutăți. El se arată dezamăgit că autoritățile de la Chișinău au ordonat trupelor să se retragă și astfel s-a ajuns la situația de astăzi. „Acesta nu este conflict transnistrean, acesta este un adevărat război dintre Rusia și Moldova. Ca să liniștească spiritele, în 1992, Guvernul nostru a emis o hotărâre, care ne-a permis să plătim serviciile comunale la jumătate de preț. De acest privilegiu ne-am bucurat doar câțiva ani, după care l-au anulat. Chiar dacă acum ne-au numit veterani de război, oricum nu avem nici un drept și nu beneficiem de ajutoare”, zice dezamăgit veteranul, care este revoltat că mii de oameni au luptat atunci pentru niște idealuri, dar într-un final tot rușii sunt cei care au avut de câștigat.

La 21 iulie 1992, Republica Moldova și Federația Rusă au semnată o Convenție cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova. În luna august, în zona de conflict au fost introduse forţele pacificatoare rusești, care au fost dislocate în zona securizată de-a lungul râului Nistru.

În 2010 Parlamentul R. Moldova a instituit data de 2 martie ca fiind ziua comemorării eroilor căzuţi în războiul din 1992 pentru apărarea integrităţii şi independenţei țării.

Bilanțul războiului de pe Nistru:
Datele oficiale arată că din partea Republicii Moldova, pe câmpul de luptă, au căzut 315 combatanți, iar răniți au fost 1180.