Politică

Reacția MAEIE la declarațiile Mariei Zaharova referitor la „limba română”: „Nu acceptăm lecții de istorie”

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a emis o reacție la acuzațiile făcute de reprezentanta ministerului rus de externe, Maria Zaharova, cu privire la limba română.

„Declarațiile reprezentantei oficiale a ministerului rus de externe reprezintă o ingerință în treburile interne ale Republicii Moldova. Este dreptul nostru suveran de a decide cum numim limba pe care o vorbim și nu acceptăm lecții de istorie”, se spune în declarația MAEIE, scrie Jurnal.md.

Instituția reiterează apelul către partea rusă de a nu admite ingerințe în treburile interne ale Republicii Moldova.

Declarațiile ministrului de Externe român, Bogdan Aurescu, în care spunea că „limba moldovenească” nu există, au deranjat Kremlinul. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a lui Lavrov, a răspuns cu un atac dur la adresa oficialului.

„Ministrul Aurescu a declarat că limba moldovenească ar fi fost creată artificial în perioada sovietică. Nici domnul Bogdan Aurescu nu a existat niciodată, dar până la urmă a fost creat. Este posibil acum să-l numim o construcţie artificială”, a declarat aceasta.

Vă amintim că la 16 martie, Parlamentul a adoptat în lectură finală legea ce prevede includerea sintagmei „limba română” în toate documentele oficiale. Astfel, noțiunile „limba moldovenească”, „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă” vor fi înlocuite cu fireasca sintagmă „limba română”.

Totodată, sărbătoarea „Limba noastră”, va fi numită oficial „Limba română”.

De asemenea, aceasta a declarat că urmând logica istorică, limba română ar trebui numită moldovenească, și nu invers. Zaharova a mai ținut să menționeze că „limba moldovenească” va fi păstrată în continuare pe teritoriul enclavei din stânga Nistrului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Doamna Zaharova trebue exclusa
    din toate media avec comentariile
    sale rasiste care incita la revolta
    deci amestec dusmanos in afacer
    ile interne ale unui STAT indepen
    dent.

Dă-i un răspuns lui TUN Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *