Artă

Rectorul ASEM a propus instalarea monumentului lui Guguță

Asociația Obștească „Personalitate” condusă de academicianul și economistul Serghei Evstratiev a solicitat Primăriei mun. Chișinău acordul de a instala în capitală monumentul lui Guguță, personaj celebru din cărțile lui Spiridon Vangheli. Autorul ideii este rectorul ASEM, Grigore Belostecinic. Compoziția sculpturală, schițată de pictorul Anatolii Smâșleaev, reprezintă o cușmă națională mare, cu Guguță și prietenii săi sub ea. Autorii propun ca monumentul să fie instalat la intersecția străzii Pușkin cu bd. Ștefan cel Mare. „Nu ar fi rău să mai scăpăm de niște gherete și să intalăm un monument în centrul Chișinăului”, a comentat primarul Dorin Chirtoacă.

Anul 2013 a fost declarat Anul Spiridon Vangheli, „tatăl” lui Guguță. În acest context, primarul capitalei a solicitat examinarea proiectului lui Guguță, propus de rectorul ASEM. 

Timpul.md (I.M.)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *