De când doamna conducere e vârf l-a ridicat pe domnul popor pe masa de operații și hăcuiește în el fără anestezie, credința mea în reforme și în „tinerii reformatori” a început să se clatine. Ba mai mult chiar, mă apucă bănuiala că doamna, nu prea cultural vorbind, s-a suit călare pe domnul, iar acesta, cam bleg și credul din fire, stă lungit pe masa de operații și în loc să zbiere de necaz și de durere: ce faci, bă cucoană, de ce tai fără narcoză?, se uită tâmp cum ea învârte în stomacul lui gol coasa austerității. Văzând că domnul popor e așa precum e, măcelarii reformatori taie tot mai adânc: au slobozit leul din cușcă și acesta acum, ajuns de capul lui, mușcă din bietul cetățean de sar floacele de pe nivelul lui de trai. Majorează toate tarifele existente și inexistente, deconectează curentul electric, închide robinetele cu apă caldă și apă rece – într-un cuvânt, experimentul e în toi.
Credința mea în reforme s-a zdruncinat zdravăn din momentul în care am înțeles că ele sunt făcute numai pe contul domnului popor. Eu cred că primul lucru pe care trebuia să-l facă doamna conducere, când a pornit cu coasa austerității prin țară, ar fi fost să explice ce-i cu această coasă și pe cine o să-l atingă lama ei tăioasă. Ar fi fost normal ca vârful coasei să-i atingă pe toți, nu numai pe domnul popor. Dar, așa, iese nu știu cum, nu prea frumos: doamna conducere ne roagă să strângem cureaua, ea însă, pe a ei, n-o prea strânge, ci mai mult o sloboade și astfel s-a ajuns la situația când domnul popor nu mai are unde s-o strângă, iar doamna conducere nu mai are unde-i da drumul curelei. În general, aici s-a creat o situație foarte urâtă. Domnul popor s-a tras la față, s-a hăbăucit și are amețeli din cauza reformelor, iar doamna conducere plesnește de grăsime și amețește din pricina unui fel de constipație, căci papă tot ce-i pică, dar nu dă nimic afară. Ajunsă pe cel mai înalt scaun, tot mai des n-are scaun, cum ar zice medicii-greviști, și i se ridică reformismul la cap.
Cel mai mult mă miră faptul că domnul popor nu se revoltă, când doamna conducere de vârf îl freacă fără milă, zi de zi. (Folosesc verbul „a freca” cu sensul lui figurat, firesc, atestat de „Dicționarul universal al limbii române” a lui Lazăr Șăineanu – a fi prea exigent cu cineva”, dar nu cu sensul cu care-l folosesc unii intelectuali de la Chișinău). Așadar, doamna conducere de vârf e prea exigentă cu domnul popor, și-l freacă fără săpun și detergenți. Nu știu de unde s-au luat, după 22 martie, niște voinici din poveste, „reformatori” pe sprânceană, care așa ne mai reformează, că îți vine să urli, ca fratele din anecdotă: scoate, bă, reforma, că îmi crapă ochii! Acești băieți din popor „reformatori” fiind, se plimbă în mașini luxoase, cumpărate pe banii domnului popor, râgâie a coniac și a ciocolată scumpă, zboară pe banii aceluiași domn popor peste mări și țări, cu buzunarele foșninde de valută stabilă și li-i în cot, că țării îi scade PIB-ul, iar domnului popor i se ridică tensiunea, inclusiv cea reformatoare.
Să mă ierte stimata conducere de vârf, dar felul cum se poartă ea îmi amintește de o întâmplare din copilărie. Într-o vară, pe când lucram și eu într-o brigadă școlară, mi-a picat să prășesc nu departe de niște femei, care trăgeau sapa într-o vie, lângă o salcânărie. Puștani curioși, am tras cu urechea la sfada prășitoarelor și iată ce am aflat. Una din femei, făcea ce făcea și fugea în salcânărie, după cum se exprima ea „pentru dânsa afară”. Se lucra la hurtă și dusul ista prea des „pentru mine afară” a stârnit bănuiala celorlalte femei. S-au pus pe urma ei, au pândit-o și, până la urmă, au prins-o: nu se ducea „pentru dânsa afară”, dar se băga sub salcâmi, se lungea pe iarbă la răcoare și rodea dintr-o turtă, pe care o scotea de sub pestelcă… Cam așa procedează și doamna noastră conducere de vârf: îl scoate pe domnul popor la prășit, să lucreze în regim de austeritate, iar ea o ține tot mai mult prin salcâmi „pentru dânsa afară”.
Ca să curmăm acest obicei urât, de mult a venit timpul s-o punem la respect pe doamna conducere de vârf. În primul rând, ea trebuie silită să meargă pe jos, precum merge domnul popor, și să stea locului acasă, dar să n-o ia peste mări și țări, prin salcânărie adică, „pentru dânsa afară”. Să stea aici, să împartă cu domnul popor dulceața tranziției. În al doilea rând, doamna conducere de vârf trebuie redusă numeric: să se lase doar câteva ministere-cheie, fără de care statul nu poate respira, să se lichideze toate ministerele care au fost create special pentru miniștri, să se reducă numărul deputaților de la 100 la 40-50, să fie lichidată președinția, care mai mult prin salcâmi umblă și roade turta domnului popor, mașinile eliberate să fie transformate în bani și să fie dați domnului popor. Petru Cărare spunea într-o parodie: căci eu așa înțeleg democrația – muncesc și eu, dar să asuzi și tu! Uite acest principiu este perfect aplicabil și doamnei conduceri de vârf: slăbesc și eu, dar nu te îngrășa nici tu.
Totodată, n-ar fi rău să se știe, că nici dl popor nu-i ușă de biserică. El n-ar trebui să stea țeapăn pe masa de operații, dar așa flămând cum este, să sară jos și să se pună pe treabă. Să nu aștepte că statul o să-i aducă frunze-n buze, lapte-n țâțe, drob de sare în spinare și mălăieș în călcăieș. El trebuie să se apuce de lucru și să mai rărească drumurile în salcâmi că, adevăr grăiesc, îi place și lui să se ducă prea des „pentru dânsul afară”. Că dacă e s-o iei pe dreptate, apoi de multe ori despre domnul popor și doamna conducere de vârf poți spune fără greș: cum îi Tanda, așa-i și Manda. Tanda se face că lucrează, iar Manda se face că-i plătește. De aici pornesc restanțele la salarii, presiunile organismelor financiare internaționale, deconectările de energie electrică, scăderea PIB-ului și creșterea tensiunilor de tot felul.
Am mai spus-o odată: dacă domnul popor nu va încerca să se hrănească singur, o s-o termine rău, deoarece doamna conducere n-o să-i dea cu biberonul, căci ea a fost dezlegată de toate obligațiile electorale. Președintele, dacă ați observat, de mult nu mai suflă nicio vorbă în privința programului său electoral, fiindcă nu-l mai are. Azi, toate programele electorale au fost anulate și există doar programul organizațiilor internaționale. Nici într-un program electoral n-au figurat promisiunile de a adopta un buget de austeritate, de a majora tarifele la energia electrică etc., etc. Toate aceste acțiuni fac parte din programele electorale ale Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale. Așa stând lucrurile, la ce mai trebuie doamna conducere de vârf? Nu, eu nu propun ca să fie lichidată cu totul, dar nici așa cum este nu poate fi lăsată. Să rezumăm. Ca să ne crească mai repede PIB-ul și să scadă tensiunile, trebuie să întreprindem, în regim de urgență, cinci acțiuni.
Prima: reformele trebuie făcute, dar să se taie pe două mese de operații – pe una să se taie în domnul popor, iar pe alta – în doamna conducere de vârf. A doua. Curelele trebuie strânse, dar și domnul popor, și doamna conducere de vârf să le strângă în aceeași direcție. A treia: și domnul popor, și doamna conducere de vârf să termine să se ducă prea des în salcâmi „pentru dânșii afară”. A patra: doamna conducere de vârf să fie redusă la dimensiuni rezonabile, suportabile pentru domnul popor. A cincea: să se accepte programele electorale ale organismelor financiare internaționale, dar cu unele mici modificări.
Cu acele modificări care ne-ar permite să supraviețuim și să ieșim din iarnă la timp și fără pierderi.
