Ultima oră

Reformarea sistemului de învăţământ ar dura 5-7 ani

Declaraţia a fost făcută de Maia Sandu, ministru al educaţiei, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

Ministrul Educaţiei, care recunoaşte că reformarea sistemului de învăţământ ar dura 5-7 ani, a precizat că principalul scop al reformei învăţământului este calitatea studiilor. „Cel mai în vogă test al calităţii învăţământului de la noi este examenul de bacalaureat, iar rezultatele le cunoaştem. Unele şcoli au devenit licee peste noapte, se promovează politici greşite, iar copiii ajung victimele acestor politici.”, a declarat Sandu.

Maia Sandu, a mai spus că până la finele acestui an va fi creată inspecţia şcolară, vor fi elaborate standardele de calificare pentru profesori, ca începând cu vara viitoare să demareze procesul de evaluare a acestora. Totodată, urmează să fie create consilii de administrare a şcolilor, din care să facă parte şi părinţii.

Ministrul Educaţiei a mai adăugat că urmează a fi revizuit curricula naţională şi se lucrează pe fiecare domeniu în parte. „Suntem pentru simplificarea curriculei, sperăm să fim înţeleşi şi susţinuţi de profesori”, a precizat Maia Sandu.

De asemenea , va continua procesul de optimizarea a şcolilor. „Este imposibil de a organiza un proces calitativ de studii într-o şcoală mică. Posibilitatea de a crea clase specializate pe anumite profiluri există doar în şcolile mari. Este clar că părinţii şi pedagogii îşi apără şcoala lor. Dar vor înţelege cu timpul că nu au avut dreptate după ce vor vedea rezultatele din şcoala vecină. Optimizarea şcolilor va face posibilă şi majorarea în continuare a salariilor cadrului didactic”, a conchis Maia Sandu.
 
Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *