Regimul Dodon s-a RUGAT de transnistreni, să-i dea voie să fraudeze alegerile în regiunea aflată sub ocupație / DOC
Jurnal TV a intrat în posesia unor scrisori semnate de către reprezentanții Chișinăului, adresate liderilor secesioniști, privind permisiunea de a deschide cele trei secții.
În respectivele solicitări, oficialii nu cer prea multe garanții pentru organizarea unor alegeri libere și corecte.
Una dintre scrisori este semnată de vicepremierul pentru Reintegrare, Olga Cebotari (cetățean al F. Ruse), și adresată așa-zisului ministru de externe al regimului separatist Vitali Ignatiev.
Altă scrisoare semnată de Ion Solonenco, conducătorul delegației Chișinăului în Comisia Unificată de Control și de alți patru membri ai Comisiei, cu excepția reprezentantului SIS, este adresată reprezentanților Tiraspolului în Comisia Unificată de Control, precum și celorlați participanți din partea Moscovei, Kievului și a OSCE.
Dincolo de solicitarea generală către regimul de la Tiraspol, privind asigurarea desfășurării alegerilor cu participarea polițiștilor moldoveni în secțiile de votare deschise pentru alegătorii din regiunea transnistreană, nu se regăsesc toate condițiile pentru organizarea unui scrutin liber și corect.
De exemplu, în scrisoarea Olgăi Cebotari către Vitali Ignatiev nu se spune nimic despre accesul nestingherit al concurenților electorali în municipiul Bender, nici despre accesul observatorilor internaționali sau al jurnaliștilor în regiunea transnistreană, în condițiile în care regimul a instalat posturi de frontieră și a desfășurat ofițeri ai MGB.
Totodată, în scrisoarea semnată de reprezentantul Chișinăului în Comisia Unificată de Control nu se spune nimic despre traversarea nestingherită de către cetățeni a punctelor de control instalate de regim, nici despre accesul jurnaliștilor.
Pe Ion Solonenco nu l-am găsit pentru un comentariu. În schimb, am reușit să vorbim cu Sergiu Golovaci, membru al delegaţiei CUC.
„La ziua de ieri, careva asigurări sau careva garanții nu am primit din partea delegației care a fost prezentă la ședință. Și cu posturile din zona de securitate și cu activitatea poliției/miliției în zona de securitate… Acolo o să desfășurăm în continuare discuțiile și o să rezolvăm absolut toate riscurile și toate probleme care sunt. Toate condițiile speciale vor fi discutate în cadrul grupului de lucru, pas cu pas”, a declarat Golovaci.
Precizăm că în Codul Electoral al Republicii Moldova scrie negru pe alb că „secțiile de votare pot fi deschise doar în unitățile administrativ-teritoriale aflate sub control constituțional al autorităților de la Chișinău”.