Actualitate

Regimul Dodon-Voronin-Șor se TEME de români: O nouă tentativă de a scoate AUR în afara legii

Alianța pentru Unirea Românilor află cu neîncredere de decizia luată de magistrații Curții Supreme de Justiție cu privire la retrimiterea la Curtea de Apel a solicitării unui partid anexă a sistemului politic de a scoate din cursa electorală partidul AUR.

Știm cu toții că această contestație nu are ca beneficiar un partid inexistent în spațiul public ci interesele unor partide mari, care vizează să obțină puterea politică și să o folosească împotriva moldovenilor, în beneficiul doar al lor. Unele din aceste partide se declară pro-europene, că de la cele pro-ruse nu avem așteptări.

Constatăm cu surprindere că nu doar structurile de forță ale statului exercită presiuni ilegale asupra AUR, dar și că există posibilitatea, suspiciunea, ca sistemul judecătoresc care l-a eliberat pe Filat, îl ține liber pe Plahotniuc, pe șpăgarul de Dodon sau criminalul din 2009, Voronin, să execute comenzi date politic.

Pentru noi termenul de 11 iulie nu reprezintă o dată finală ci doar o etapă intermediară. Partidul AUR nu se lasă intimidat și își va continua activitatea politică și mai motivat decât eram înainte. Alianța pentru Unirea Românilor a depus documentația necesară validării în conformitate cu prevederile legale, așa cum și celelalte partide au făcut.

AUR a spus în clar în spațiul public că nu face alianță cu nici un partid politic, că AUR reprezintă în esență o alianță a românilor patrioți organizați politic. Reiterăm din nou această afirmație. AUR nu este un bloc politic, acesta fiind refuzat, AUR este un partid politic.

AUR este un partid puternic care nu doar că este peste pragul electoral, fiind un competitor electoral serios, dar câștigă zilnic încrederea moldovenilor și vom obține un scor care să permită ca un partid patriotic românesc să împiedice jocurile politice făcute peste capul moldovenilor. Prin partid românesc a se înțelege în clar un partid al celor care se identifică ca fiind etnici români.

Solicităm celor care primesc comenzi politice să se gândescă că funcțiile sunt temporare, partidele și oamenii politici astăzi sunt, mâine nu mai sunt, însă consecințele unor fapte ilegale rămân și peste ani. AUR consideră că electoratul trebuie să decidă dacă partidul va ajunge în parlament sau nu, prin testul votului și nu o instanță de judecată. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *