Reglementări amiabile privind difuzarea TVR 1 în RM
Într-un comunicat de presă vizând subiectul dat, Ministerul Justiţiei constată că informaţiile apărute nu au nimic în comun cu realitatea, iar cei care le difuzează fie nu cunosc care sunt procedurile judiciare în acest caz, fie că manipulează deliberat faptele.
Ministerul Justiţiei are tangenţe cu acest caz doar în contextul procedurilor în care este antrenat Guvernul RM în faţa CEDO şi reaminteşte, din punct de vedere al situaţiei de fapt, că la 31 iulie 2007 Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a decis să scoată la concurs frecvenţa pe care o deţinea SRTV. În urma acestui concurs, la 25 septembrie 2007 frecvenţa acordată SRTV a fost transmisă unei alte companii. În acelaşi timp, licenţa SRTV, valabilă până la 14 februarie 2011, nu a fost revocată sau anulată în niciun fel. SRTV a considerat că lipsirea sa de dreptul de a transmite programul TVR1 pe frecvenţa dată este ilegală. Din aceste considerente, a fost iniţiată o acţiune în justiţie pentru anularea actelor administrative (deciziile CCA din 31.07.2007 şi din 25.09.2007) prin care SRTV a fost lipsită de frecvenţă. Acest dosar a fost pierdut de SRTV în instanţele moldoveneşti şi SRTV a formulat o plângere la CEDO. La ora actuală, hotărârea CSJ din 10 iulie 2008, prin care CCA a avut câştig de cauză, este în vigoare. Prin urmare, până când nu se va expune CEDO în acest caz, se prezumă că actele administrative contestate sunt valabile şi produc efecte juridice. Având în vedere faptul că există o hotărâre irevocabilă a CSJ, care statuează asupra legalităţii actelor CCA privind frecvenţa SRTV, este imposibil de a retrage frecvenţa dată de la actualul titular.
Comunicatul de presă precizează că, deoarece procedurile în faţa CEDO sunt de lungă durată, SRTV a iniţiat în octombrie 2009 o procedură de reglementare amiabilă, pe care Ministerul Justiţiei a acceptat să o urmeze, în vederea revenirii TVR1 în spaţiul audiovizual al RM. Aceasta este o procedură-standard pentru asemenea cazuri. De altfel, şi în cazul dosarelor din 7 aprilie şi în alte zeci de cauze, unde exista riscul unor eventuale condamnări la CEDO, Guvernul a recurs la procedura reglementarii amiabile, prevăzută de articolul 39 din Convenţia Europeană şi articolul 62 din Regulamentul Curţii. Ministerul Justiţiei informează că este gata să încheie o tranzacţie de împăcare între Guvern şi SRTV imediat ce părţile în acest dosar (SRTV, CCA, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (MTIC) vor identifica o soluţie acceptabilă pentru ele.
Ministerul aduce la cunoştinţă că această procedură de reglementare amiabilă a fost agreată şi de Agentul Guvernului român la CEDO. În cadrul acestei proceduri, Agentul guvernamental moldovean la CEDO a iniţiat consultaţii cu părţile implicate în proces – SRTV, CCA şi MTIC – pentru a identifica soluţia tehnică care ar permite revenirea TVR1 în RM.
Ministerul Justiţiei ţine să atenţioneze opinia publică că, în conformitate cu articolul 62 alin. (2) din Regulamentul Curţii, tot conţinutul procedurii de reglementare amiabilă este confidenţial. Prin urmare, toate informaţiile difuzate privind conţinutul acestei proceduri sunt simple supoziţii, nefiind bazate pe careva suport faptic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!