Îmi place mult să gătesc, să experimentez, să mă depăşesc pe mine în materie de preparate culinare, dar în acelaşi timp nu îmi place şi nu mi-a plăcut niciodată foarte mult să mănânc. Eu mănânc ca să trăiesc, nu trăiesc ca să mănânc, simplu ca bună ziua. E adevărat că trăim într-un ritm trepidant, ne grăbim să consumăm pentru a lăsa loc de consum, iarăşi şi iarăşi, într-o cadenţă ameţitoare… Cantitatea pare a fi mai importantă decât calitatea, viteza mai interesantă decât moderaţia, ce primim mai important decât ce dăm la schimb.
Relaţia om-mâncare este complicată. De fapt, omul este animal social, iar mâncatul împreună e o componentă socială. De la început, din burtică, fătul mănâncă de la mama, şi mulţi ani după ce se naşte depinde de mama, toate aceste mese în familie îi creează acestuia obişnuinţa de a mânca în societate, de a povesti lucrurile de peste zi, de a se relaxa şi simţi bine în sânul familiei, obişnuinţă cu care trăim toată viaţa, rămânând scrisă în subconştient. Din păcate, în ultimii ani, din cauza stresului/lipsei de timp, oamenii ajung să neglijeze asta, să mănânce pe fugă în faţa TV-ului/calculatorului sau să compenseze stresul şi nefericirea cu abuz de mâncare (de orice fel), totul în disperarea (deseori subconştientă) de a-şi regăsi echilibrul. Astfel, ajung să recupereze ce s-a pierdut în decursul anilor şi să compenseze la sărbători: cumpărături compulsive, mâncat excesiv de sarmale/maioneze, totul în disperarea de a acoperi ceea ce ai pierdut în trecut.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
