Reniță încearcă să-l lumineze pe Dodon: Democrația nu înseamnă KOLHOZ sau „disciplină” cu orice preț
„Dincolo de necesitatea firească de a susține proiectele de legi și persoanele care promovează în mod onest și consecvent angajamentele asumate în Înțelegerea Politică Temporară, nu voi face niciun rabat când a fost, este sau va fi vorba de lucruri și de persoane ce nu cadrează cu exigențele pe care mi le-am stabilit, împreună cu colegii din blocul ACUM”, scrie Reniță pe pagina sa de Facebook.
Deputatul mai spune că nu-și va modifica atitudinea când au fost sau vor mai fi concursuri trișate sau viciate.
„Jurământul electoral depus pe 24 februarie 2019 în fața alegătorilor din circumscripția uninominală nr.26 Chișinău (Buiucani-Centru-Telecentru) este mai presus de orice declarații sau luări de atitudine, indiferent de la cine ar veni acestea: de la „vlădică sau de la opincă!". Chiar mai puțin mă interesează „cuvintele goale ce din coadă au să sune", lansate în adresa mea cu atâta lejeritate, dar și iresponsabilitate”, precizează legiuitorul.
Iurie Reniță este convins că democrația, inclusiv cea parlamentară, nu înseamnă kolhoz sau „disciplină" cu orice preț.
„Democrația este un ideal, pentru care eu și mulți colegi de-ai mei din Parlament am luptat pentru ca ea să triumfe nu doar în vorbe, ci și în fapte. Diversitatea de opinii (și de voturi!) este de o mie de ori mai importantă decât "indicățiile prețioase" ale unora sau altora, indiferent de funcțiile deținute în stat. Sunt omul echipei atâta timp cât scopurile și interesele acesteia coincid cu convingerile și idealurile mele. În caz contrar, diplomatic vorbind,…. să auzim numai de bine!”, conchide deputatul ACUM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!