Ca să ne convingem dacă e așa, am mers, ieri-dimineață, spre blocurile Universității de Stat din Moldova, din perimetrul străzilor Bănulescu-Bodoni – Kogălniceanu, Pușkin și Mateevici, cartierul fiind împânzit de baruri și cafenele. Într-o cafenea de pe strada Bănulescu-Bodoni, am încercat să discutăm cu câțiva tineri, vorbitori de limbă rusă, care pufăiau din țigări și-și sorbeau berea cu o poftă nebună. Aceștia, însă, ne-au privit suspect, gata să-și pună pumnii în mișcare. Așa că am făcut stânga-mprejur și am mers la un alt local de pe strada Kogălniceanu unde, în perioada sovietică, se afla o cafenea denumită de studenți „Procurorul”, pentru că se afla lângă Curtea Supremă de Justiție și era vizitată atât de judecători și procurori, cât și de studenți și profesori. De astă dată, am dat de lume săracă și mâncare destul de ieftină.
Straniu lucru însă, aici n-am găsit niciun student, semn că aceștia preferă alt gen de localuri.
În fața blocului nr. 3, am trecut pragul unui restaurant impunător, unde chiar de la intrare o inscripție te anunță că „aici se mănâncă bine”. În local, am fost întâmpinat de chelneri, toți tineri și plini de amabilitate, care te salută respectuos: „Bine ați venit la noi!”. Aurelia, chelnerița care mă servește cu un ceai, îmi spune că își face studiile la universitate, la secția fără frecvență și că lucrează aici, de rând cu alți studenți, care fie învață la secția de zi, fie asemenea ei – fără frecvență. Pentru că „prețurile sunt destul de avantajoase”, spune tânăra, restaurantul e plin de dimineață până în seară. Între timp, apare și administratorul restaurantului, Romeo Vânoagă, care precizează că localul funcționează până la două de noapte.
Alături de mine, sporovăiesc două studente. Aflu că una e de la Durlești, alta – de la Strășeni. Discută despre haine, studii și planurile lor de viitor. Tinerele spun că abia așteaptă să-și ia diplomele și să plece la părinții lor care muncesc peste hotare.
Mă apropii de alți doi tineri care stau la o măsuță și-și servesc cafeaua în liniște la o țigară. Timofei (așa mi s-a prezentat unul dintre ei) e student la Jurnalism și vine aici aproape în fiecare zi, pentru că e confortabil, spune el. Acesta visează să devină fotoreporter de război în situații excepționale. „Unde anume?”, îl întreb. „În Irak, Afganistan sau în oricare altă țară. Numai să se plătească bine”, îmi răspunde el.
Eugen învață la Academia de Studii Economice, specialitatea finanțe și bănci. „Îmi place bucătăria de aici. Și e mai ieftin”. Întrebat fiind despre planurile sale de viitor, el ne spune că are de gând să-și facă masteratul peste hotare, unde, dacă i se va propune ceva de lucru, va rămâne neapărat. „Dar nu pentru totdeauna. Aș veni să-mi fac o afacere acasă. Sau să devin director financiar la o bancă”, afirmă el. Ulterior, cei doi studenți ne spun care alte localuri sunt mai des frecventate de tineri.
Ies din restaurant și o iau spre alte localuri. În fața blocului nr. 1 al USM, pe pereții unui chioșc de presă dau cu ochii de o inscripție: „Saună romantică. Tel…”. Probabil, e o publicitate pe cât de romantică, pe atât de ademenitoare pentru tineret. Nu știu dacă profesorii de la USM o admiră și ei. Iar dacă studenții nu vin la ore, oare ce fac atunci dascălii lor?
Lângă redacția noastră, se află un alt bar – „Frăție”. Aici se adună studenți și profesori de la Universitatea de Stat din Moldova, dar mai cu seamă de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din preajmă. Tocmai de aceea, localul a fost rebotezat „Decanat”. Curios lucru, oare câte asemenea „decanate” avem în oraș?
