Ultima oră

Reprezentanții minorităților naționale din R. Moldova vor putea învăța limba română prin INTERNET

Despre aceasta a comunicat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, directorul ANTEM, Lucia Cucu. 

Potrivit ei, toți doritorii cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani vor studia gratuit după ce vor îndeplini o anchetă pe site-ul ANTEM. În procesul de selectarea a candidaților, va juca un rol foarte mare ”motivarea cu care va veni persoana”. 

Cucu a remarcat că, deocamdată, de la distanță vor putea studia doar locuitorii din Comrat, Ceadâr-Lunga, Briceni, Râșcani, Chișinău, Orhei, Ungheni.

”Deja au depus cereri pentru a putea studia la distanță circa 300 de persoane. Ei vor fi instruiți de profesori cu experiență de peste 10 ani. De asemenea, avem cereri de la conaționalii noștri din Olanda, Azerbaidjan, Armenia, Ucraina și Georgia”, a spus ea.

Proiectul în valoare de 360 de mii de lei a fost elaborat de ANTEM cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului, care a alocat circa 300 de mii de lei și Biroul Relații Interetnice care a contribuit cu 38 de mii de lei.

”Proiectul joacă un rol foarte important întrucât una din sarcinile Guvernului este de a integra în sistemul educației cetățenii țării noastre indiferent de limba pe care o vorbesc. Din păcate, în Moldova locuiesc foarte mulți tineri care nu vorbesc româna, de aceea noi suntem obligați să redresăm această situație”, a spus ministrul Tineretului și Sportului, Octavian Bodișteanu.

”INFOTAG” precizează: Asociaţia Naţională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit, apolitică. Echipa ANTEM este formată din 46 de membri din Chişinău, Comrat, Ceadâr-Lunga, Congaz, Basarabeasca, Taraclia, Vulcăneşti, Bender, Tiraspol, Dubasari, Râbniţa, Grigoriopol, Bălţi, Drochia, Soroca, Ocniţa, Briceni. Până în anul 2013, peste 500 de persoane au absolvit cursurile de limbă română organizate de Asociație.
 
Sursa: infotag.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *