Istorie

„Republica de la Ploiești”, zvâcul antidinastic al liberalilor „roșii”

După câțiva ani de domnie liniștiți, imediat cum liberalii struniți de familiile Brătianu&Rosetti au pierdut puterea politică – într-un context internațional în care războaiele franco-prusace dezmeticeau în plăpândul regat de la Dunăre veșnice afinități latine/republicane -, Carol I s-a pomenit contestat vehement în fragila Românie abia încropită sub sceptrul ofițerului Alexandru Ioan Cuza (detronat prin complot). Scânteia a fost aprinsă la Ploiești (oraș bogat, supranumit în epocă „Patria aurului negru”), în primele zile din august 1870, și a rămas cunoscută în istorie sub o etichetă fandosită: „Republica de la Ploiești”.

„1870 este un an foarte tensionat pentru principele Carol, an al violenţelor verbale şi fizice, an în care se vorbeşte despre abdicare şi despre schimbarea regimului. Zvonurile cele mai alarmiste privind comploturi şi conspiraţii zburdă liber în ziare şi în depeşele diplomatice. Contestările la adresa principelui și a ideii de dinastie sunt numeroase şi virulente. Proaspăta sa căsătorie cu Elisabeta de Wied în noiembrie 1869 şi creşterea probabilităţii de a avea un moştenitor nu prea îndulcesc spiritele celor care-l contestă”, nota cercetătoarea Silvia Marton în studiul „Republica de la Ploiești și începuturile parlamentarismului în România” (Humanitas, 2016), unul dintre ghidurile noastre în încercarea de a aduce la lumină un capitol discret abordat de istorici. Dar să facem loc aprecierilor Silviei Marton, doctor în științe politice și profesor la Universitatea din București: „Constituția votată în vara lui 1866, nu fără discuţii aprige în Constituantă, nu mai reuşeşte să fie liantul între viziunile politice prea divergente. O singură convingere le mai apropie: mândria că documentul de la 1866 este prima constituție autohtonă, după ce toate textele de natură constituțională anterioare (Regulamentele organice de la 1832 și Convenția de la Paris de la 1858) au fost impuse de marile puteri”.

Un context electrizant
Și-atunci? „Reformele ambiţioase și modernizatoare lansate de Carol hrănesc şi ele din plin disputele. Tânărul principe de Hohenzollern a primit o educaţie militară în armata prusacă, una dintre cele mai puternice şi mai organizate armate din Europa vremii. El are ambiţia de a dezvolta armata micului stat al cărui tron ereditar i-a fost încredinţat în mai 1866. Tot din dorinţa de a ridica România la nivelul ţărilor «civilizate», ţine cu orice preţ ca statul să înceapă construcţia de căi ferate”. Și ce preț: „Afacerea Strussberg”, în urma căreia Carol a mimat abdicarea, iar România a luat din nou în mâini sapa de lemn! Să nu ne abatem însă de la subiect… „Odată cu retragerea guvernului Dimitrie Gr. Ghika în ianuarie 1870, începe o perioadă de erodare a puterii şi autorităţii lui Carol, în paralel cu accentuarea acţiunilor politice ale liberalilor radicali”, consemna în continuare Silvia Marton. Iar aceste acțiuni au culminat cu lovitura de stat din „Orașul aurului negru”.

Idei-cheie apărate la Ploiești
„«Republica de la Ploiești» – sesiza Silvia Marton – a intrat în limbajul comun ca un alt nume dat eșecului comic şi nepotrivirii mijloacelor cu scopul idealizat. Dacă îl reducem la acțiunile din ziua de 8 august 1870, episodul poate fi cu greu eliberat din registrul în care l-a fixat Caragiale. Mișcarea trebuie abordată însă în contextul anilor 1866-1871. Cu tot eclectismul şi incoerențele ei, a existat o gândire politică antidinastică, republicană și «democrată» care trebuie pusă în lumină”. Mai limpede? „Mişcările antidinastice şi republicane iniţiate de liberalii radicali munteni («roșiii») relevă, de fapt, existența unei profunde crize constituţionale. Prin ideile-cheie pe care le apără cu convingere – supremaţia constituţiei, dreptul poporului de a se opune despotismului, suveranitatea poporului, limitarea prerogativelor executivului, responsabilitatea miniştrilor în faţa majorităţii din Cameră, legislativul monocameral, urgenţa unui nou 1848 la 1870, garantarea libertăţilor politice, neamestecul străinilor în afacerile interne şi afirmarea suveranităţii interne şi externe a statului -, «roșiii» cultivă conflictul şi îl consideră legitim. Ei nu sunt teoreticieni ai politicului, dar gândesc politic, dezbat politica și sunt oameni ai acțiunii”.

Mai ușor cu bășcălia!

Mai mult: „«Republica de la Ploieşti», punctul culminant al seriei de acţiuni republicane, devine astfel revelatorul unui anumit tip de republicanism parlamentar și al unei dinamici instituționale și electorale ce permite așezarea parlamentarismului. De aceea, nu putem reduce ideile actorilor de la 1870 şi practicile lor electorale la simple interese conjuncturale și nici la registrul comic al lui Caragiale. «Roşiii» merită cu prisosinţă să fie luaţi şi în serios”. Și-acum, să prindem, în tușe repezi, desfășurarea evenimentelor din acel miez fierbinte de august!

Două întâlniri conspirative

În vara lui 1870, orașele mari ale României fierbeau. Consulul francez de la Iaşi informa Parisul că „roșiii“ intenţionează să proclame republica democratică şi socială, integrând-o în „republica universală“, şi să-l răstoarne pe Carol I. Nici la Ploiești apele nu erau calme. Dimpotrivă! „În ajunul zilei cu pricina – remarca cercetătoarea Silvia Marton – avuseseră loc două întâlniri pregătitoare. Prima are loc în casa deputatului Constantin T. Grigorescu (în strada care astăzi îi poartă numele), când căpitanul Alexandru Candiano-Popescu le aduce la cunoștință conspiratorilor prezenţi – Radu Stanian, Stan Popescu, preotul Nicolae Ioachimescu, locotenentul Comiano, Dumitru Călinescu, Titu Bălăceanu, Petre Apostolescu, Guţă Antonescu Grădinaru – că «în curând» va primi indicaţii de la Bucureşti şi va putea vorbi deschis despre «adevăratul» scop al întâlnirii”.

O regență în locul principelui german

Și? „Deputatul Grigorescu, spirit ceva mai prevăzător, le-ar fi propus să aştepte declanşarea evenimentelor și în celelalte oraşe. Se pare însă că cel care şi-a impus punctul de vedere a fost Candiano-Popescu, mai revoluţionar și mai combativ. După încheierea acestei prime întâlniri, Radu Stanian i-a cerut locotenentului în retragere Comiano să cumpere stofă pentru confecţionarea drapelului tricolor ce urma să fie purtat a doua zi pe străzile oraşului”. Continuarea? Steagul tricolor a fost cusut în aceeaşi seară în timpul celei de-a doua reuniuni a aceloraşi conspiratori în casa lui Radu Stanian, iar Candiano-Popescu (care se învestise cu de la sine putere prefect) a expus planul conspiraţiei: domnitorul urma să fie detronat în cursul nopţii; oraşele mari aveau să se răscoale în cursul zilei de 8 august; armata urma să colaboreze cu rebelii, iar marile puteri n-aveau să intervină; la Bucureşti era preconizat să fie instalată o regenţă …   

Stat în stat vreme de câteva ore

Stan Popescu, Radu Stanian, Petre Apostolescu, Titu Bălăceanu şi Gheorghe Kiriţescu şi-au petrecut noaptea dinaintea marii lovituri la hotelul «Moldavia» în compania lăutarilor, până la 3 dimineața, când urmau să sune trâmbiţele şi să bată clopotele – semnalul declanșării insurecției. „Cu siguranţă că petrecerea s-a lăsat cu destul de multă băutură”, specula cercetătoarea Silvia Marton în lucrarea citată anterior. Poate, cert e însă că „amețiții” revoluționari s-au mișcat iute, iar în aceeași zi, la 10 dimineața, anunțau deja „căderea” lui Carol I. Nu înainte de a strânge în jur de trei mii de ploieșteni în piață – „Am scăpat de nemți!”, „Trăiască Republica!” -, de a dezarma armata și înarma poporul, de a prelua clădirea telegrafului și de a elibera din închisori deținuții politici. 

Uite pisica!

Minunea „Republica Ploiești”, lustruită pe notele muzicii gărzii naționale, a (mai) ținut câteva ore. Alertat pe ascuns prin telegraf, guvernul l-a însărcinat pe maiorul Gorjan, aflat la comanda unui batalion, să facă ordine la Ploiești. Acesta avea să sosească în jurul orelor 23:00 în „Patria aurului negru”, după ce un alt maior, Popazu, făcuse deja primele arestări. Realizând că acțiunea lor nu fusese repetată și în celelalte mari urbe ale țării – așa cum fusese (pre)stabilit – republicanii ploieșteni s-au împrăștiat ca potârnichile (Candiano-Popescu și locotenentul Comiano au fugit spre Buzău) sau s-au ascuns. Pe 8 august, la amiază, prim-procurorul Tribunalului Ilfov îi solicita deja judecătorului de instrucție să deschidă o anchetă „având în vedere crima încercată la Ploieşti în contra securităţii interioare a statului”. Pisica fusese însă arătată suveranului cu obârșii germane … Restul e istorie, una cunoscută, fără îndoială.

Capitala aurului negru

Ploieştiul ocupa în 1870 un loc de frunte în viaţa economică şi comercială a României, după unele estimări locul patru după Bucureşti, Craiova şi Brăila. Exploatările de petrol şi de păcură erau în plin avânt, prima rafinărie modernă de petrol din țară fiind fondată aici încă din 1857. La data când s-a autoproclamat „republică”, oraşul era deja capitala aurului negru, și asta în condițiile în care principala ocupație economică în tânărul stat român era agricultura. Cu o populație de 25.000 de locuitori, Ploieștiul (mai) era, în epocă, inima liberalismului și a unei burghezii prospere.

152 de ani s-au împlinit pe 8/9 august 2022 de la consumarea episodului istoric supranumit „Republica de la Ploiești”

40 de complotiști au fost arestați în urma evenimentelor care au urmat instaurării „Republicii de la Ploiești”. După judecată, toți au fost achitați de Tribunalul Târgoviște! Mai mult, Candiano-Popescu a ocupat ulterior (1880-1882) funcția de adjutant al regelui Carol I! 

Cu tot eclectismul şi incoerențele ei, a existat o gândire politică antidinastică, republicană și «democrată» care trebuie pusă în lumină”, Silvia Marton, doctor în științe politice

„Roșiii” erau porecliți în epocă foștii pașoptiști, care luptaseră la 1848 (și) pentru instaurarea unei republici parlamentare

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.