Republica Moldova a mai pierdut un dosar la CEDO și urmează să plătească peste 8500 de euro
Reclamantul N.P. s-a născut în 1986 și locuiește în Chișinău. Ea locuia cu fiica sa de 4 ani A., și cu mama sa, G. Urmare a unui apel telefonic de la C.I., la 22 septembrie 2011, poliția a luat forțat pe A. din casa acesteia și a plasat-o în spitalul pentru copii ”V. Ignatenco”. Potrivit unui raport medical reclamantul a avut o intoxicație alcoolică puternică.
La data de 27 septembrie 2011 reclamantul a fost audiat de către un ofițer de poliție. Potrivit raportului poliției reclamantul nu își onora obligațiile parentale de educație a copilului său, din cauza abuzului cu alcool, certuri sau bătăi cu mama sa, în prezența copilului, uz de violență fizică asupra mamei sale. Organele de drept au constatat comiterea contravenției prevăzute de art. 63/1 Cod contravențional și au aplicat o amendă în mărime de 200 lei.
Peste două zile au fost inițiate procedurile de decădere din drepturile părintești, pe motivul neglijării copilului, conduită amorală. Prin hotărârea judecătoriei Ciocana din 14 februarie 2012 s-a decis decăderea din drepturile părintești a reclamantului față de A..
Reclamantul s-a plâns la procuratură pe faptul luării forțate a copilului din locuința acesteia, în data de 22 septembrie 2011. Procuratura a răspuns că evenimentele din 22 septembrie 2011 au fost legale și că A. a fost plasată în centrul municipal pentru copii. La data de 23 noiembrie 2011 autoritatea tutelară a refuzat cererea reclamantului pe motivul că vizitele sunt interzise, din cauza procedurilor pendinte de decădere din drepturile părintești.
În fața Curții reclamantul s-a plâns, invocând art. 8 din Convenție, că hotărârile judecătorești de decădere din drepturile părintești și restricționarea vizitelor copilului, încalcă dreptul la respectul vieții de familie.
Curtea a constatat, cu 5 voturi la 2, violarea art. 8 din Convenție, reținând că nu există dubii că decăderea din drepturile părintești și restricționarea dreptului la vizite, constituie o ingerință la respectul vieții de familie, urmând să determine dacă ingerința este justificată, în particular, dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică.
Curtea a constatat că acțiunile autorităților naționale au fost prevăzute de lege, în particular prevederile art. 69 și 72 din Codul familiei.
Curtea a notat, cu titlu principal, că pentru a ajunge la concluzia respectivă, instanțele de judecată s-au rezumat la reiterarea motivelor invocate de autorităților sociale, rapoartelor poliției și inspectarea locuinței reclamantului. Nu au fost examinate alte dovezi, cum ar fi rapoartele anterioare a poliției sau autorităților sociale, sau declarațiile vecinilor, deși în materialele cauzei conțineau declarațiile a 15 vecini care declarau contrariul. Instanțele naționale au decis să ignore probele invocate reclamant, în loc să le evalueze.
Curtea a constatat că nu există nici un indiciu că instanțele naționale ar fi căutat probe ”independente”, cum ar fi evaluarea unui psiholog, pentru a evalua maturitatea emoțională a reclamantului și motivația de a acționa ca un părinte responsabil și de a rezolva dificultățile locative.
În ceea ce privește restricționarea dreptului la vizite, Curtea a constatat că aceste măsuri au fost prea aspre și că autoritățile au eșuat să prezinte motive suficiente pentru a le justifica.
sursa: abcnews.md
