Republica Moldova cucerește piața din SUA cu o băutură alcoolică. Vezi ce preferă americanii!

În 2024, Republica Moldova a înregistrat o performanță economică remarcabilă, devenind al șaselea cel mai mare exportator de vermut la nivel mondial, cu livrări care se apropie de 44 de milioane de dolari. Majoritatea acestor exporturi au avut ca destinație Statele Unite ale Americii.
Conform expertului economic Veaceslav Ioniță, această realizare este cu atât mai impresionantă cu cât vermutul – o băutură alcoolică derivată din vin și plante aromatice – era anterior exportat în cantități modeste, de câteva sute de mii de dolari, în principal pe piețele din Kazahstan și Belarus.
Transformarea a început în 2023, când producătorii din Rep. Moldova au pătruns pe piața americană, iar în 2024 această deschidere s-a concretizat într-un succes răsunător. Aproape 99% din totalul exporturilor de vermut ale Republicii Moldova sunt destinate SUA.
Analistul subliniază că succesul nu provine din reexporturi, ci dintr-o producție locală autentică. „Este un produs fabricat aici, în Rep. Moldova. Nu este reexportat. Nu facem reclamă pentru o anumită firmă. Dar spun clar: putem face acest produs și îl facem bine”, adaugă Ioniță.
Având o cotă de 6% din piața globală a vermutului, Republica Moldova se află deja printre principalii jucători internaționali, imediat după Italia, Franța și Spania.
Se pare că americanii, din zece sticle pe care le consumă, minim două sunt din Republica Moldova.
Hahaha. 40 si ceva de milioane EUR sau USD e aproape nimic pentru USA dar si aceste exporturi vor fi taxate cu 40%> Asa ca daca nu se intampla ceva spectaculos contractele se vor opri. Iar in Europa concurenta la vermut e mare. Italienii in special acoperă bine piata asta.