Cea mai mare problemă a R. Moldova din ultimele două decenii este lipsa de solidaritate şi de o idee naţională unică. „Divide et impera” (Dezbină și stăpânește) spune un celebru aforism roman din timpurile lui Iulius Caesar. Anume asta se întâmplă în R. Moldova – o ceată de politicieni fără scrupule, cu aere dictatoriale, ne-a împărţit în grupări de interese după religie, opinie politică, sex, etnie, limbă vorbită, istorie studiată ş.a.m.d. Odată divizaţi, am început să roadem ciolanele ideologice aruncate de politicieni şi să ne mâncăm unul pe altul. Această divizare inumană ne-a transformat într-o ţară de oameni împărţiţi pe interese, adică într-o ţară de sectanţi.
R. Moldova reprezintă un stat format din patru milioane de sectanţi, fiecare din ei fiind sigur că secta lui este cea care are dreptate, iar restul trebuie să piară. Moldovenii sunt împărţiţi în ruşi şi români, moldovenişti şi unionişti, democraţi şi comunişti, liberali şi socialişti, homofobi şi apărători ai drepturilor omului, creştini şi atei, profesori şi elevi, bloggeri şi jurnalişti, vedete şi artişti, şoferi şi pietoni, vorbitori de limba rusă şi vorbitori de limba română. Lista poate continua la infinit. Până şi noţiunea de „moldovean” a fost mutilată de unele interese sectante de partid. Nu avem nici o idee, nici o personalitate în jurul căreia ne-am putea solidariza cu toţii. Eroii şi personalităţile se împart în „ai lor” şi „ai noştri”. Dacă pentru o parte a societăţii Grigore Vieru este o personalitate remarcabilă, pentru alta, marele poet nu este decât un „fascist”. Niciun partid din cele care s-au perindat timp de două decenii nu ne-a propus un program naţional unic, un program care ar întruni interesele tuturor cetăţenilor acestei ţări, indiferent de faptul că sunt români, moldoveni, ruşi, găgăuzi sau ucraineni. R. Moldova nici nu prea seamănă cu un stat în adevăratul sens al cuvântului, seamănă mai degrabă cu o federaţie de state autonome, create şi administrate haotic.
În acest context mă întreb, ce fel de R. Moldova a văzut preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în timpul recentei vizite la Chişinău? Ce vrea să aducă în Europa – o ţară în adevăratul sens al cuvântului sau o federaţie de state sectante? Îmi pare rău că domnul Barroso nu s-a întâlnit cu niciunul din reprezentanţii opoziţiei de la Chişinău. Astfel ar fi avut posibilitatea să vadă şi cealaltă faţă a Moldovei.
Pentru că şi comuniştii lui Voronin reprezintă Moldova, noi i-am votat şi noi i-am suportat timp de opt ani. Este şi asta o faţă a Moldovei, nu putem susţine că nu a existat. Şi nu am înţeles boicotarea de către opoziţie a oficialului european. Am impresia că doar Zinaida Greceanîi a încercat să obţină o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene. O opoziţie constructivă s-ar rupe în patru ca să poarte măcar o discuţie de 15 minute cu un politician de talia lui Barroso. Este păcat că comuniştii au ratat această vizită importantă. Aveau să fie auziţi, iar Jose Manuel Barroso avea să afle că Moldova nu este doar alianţa de la guvernare. Comuniştii au ales metoda frustrării adolescentine, adică s-au supărat şi au plecat acasă, ca adevăraţi sectanţi care nu văd mai departe decât le permite ideologia de partid. Am promis că nu mai scriu nimic despre PCRM, dar cred că a fost cea mai proastă mişcare pe care a făcut-o PCRM în ultimul timp. În furia oarbă faţă de guvernare, PCRM şi-a trădat electoratul, care încă reprezintă o bună parte a ţării. Nu este oare şi acesta un argument în divizarea pe secte a ţării? În loc să recunoască că guvernarea, cu toate neajunsurile ei, a realizat succese imense pe plan extern în ultima perioadă, comuniştii s-au întors la secta lor, continuând să lupte cu propriile himere.
Poate a venit timpul să părăsim sectele şi să ne construim un ideal naţional unic? Cred că adevărata cauză pentru care trebuie să lupte toţi moldovenii, indiferent de etnia şi apartenenţa lor socială, este cea a solidarizării naţionale. Împărţiţi în secte, nu vom reuşi să facem nimic.
