Poate unii au trecut cu vederea votul de săptămâna trecută din Congresul SUA privind sancțiunile contra Federației Ruse, dar pentru un cunoscător al realităților internaționale este evident că decizia congresmenilor și senatorilor americani, deopotrivă democrați și republicani, creează o situație fără precedent în istoria Americii și a lumii în context post-Război Rece.

Un vot american important pentru noi

În primul rând, să precizăm că forul legislativ suprem al Statelor Unite este alcătuit din două camere, Camera Reprezentanților (435 membri) și Senatul (100 membri), prima reprezentând statele americane după principiul proporționalității (cu cât e mai mare statul ca populație, cu atât sunt mai mulți deputați, dar într-un număr fix de 435), iar a doua este reprezentată de câte doi senatori de la fiecare stat, indiferent de proporțiile acestuia. Votul de săptămâna trecută a șocat lumea și America, pentru că menținerea și extinderea sancțiunilor contra Rusiei s-au produs într-un mod categoric – Camera Reprezentanților a votat cu 419 „pro” contra trei, iar Senatul cu 98 contra 2. Adică clasa politică americană, indiferent de culoare politică, a decis quasi-unanim să pună Rusia la perete pentru atacurile asupra alegerilor prezidențiale din 2016, precizând că prin acest vot se trimite un mesaj important Rusiei și lumii că America nu va tolera atacurile asupra democrației sau securității sale naționale. Pe de altă parte, acest vot unanim a pus Federația Rusă în același coș cu Iranul și Coreea de Nord, semnalând că SUA vor rămâne ferme și unite în fața comportamentului destabilizator al acestor țări.

Acest vot vine ca o extensie a sancțiunilor impuse pentru invadarea Ucrainei și implicarea în Siria, ceea ce consemnează o continuitate a politicilor americane în raport cu Federația Rusă. Dar cel mai important, votul Congresului american l-a pus în colț pe președintele Trump, care s-a tot codit să condamne expres Rusia pentru interferențele din alegeri și chiar să găsească anumite scuze pentru intervenția ei din Ucraina. Până la urmă, așa cum a anunțat Pence, vicepreședintele SUA, Trump va semna acest pachet de sancțiuni, pentru că în fața acestei decizii unanime orice altă atitudine este catastrofală. Prin aceasta, orice marjă de manevrabilitate a președintelui american în raport cu Rusia s-a îngustat, el fiind în ipostaza de a menține atitudinea intransigentă față de ruși, altfel riscă să-și piardă mandatul.

De ce este important pentru noi acest vot? Foarte simplu. SUA au fost prinse pe picior greșit în campania electorală, implicată în această debusoladă creată de alegerea lui Trump cu ajutorul rușilor, iar împreună cu instabilitatea și incoerența din UE, s-a creat un context internațional favorabil pentru Putin de a avansa în Ucraina și Siria, dar și pentru a-l impune în R. Moldova pe Dodon cu ajutorul lui Plahotniuc, ambii fiind fără îndoială oamenii Moscovei.

Ce au spus principalele partide europene față de reevaluarea acordului de asociere cu R. Moldova este o dovadă că atitudinea UE față de actuala guvernare se va schimba drastic, un semnal că jocul ei a fost deconspirat și că în ochii instituțiilor europene nu mai reprezintă un partener credibil. Odată cu definirea politicilor americane față de Rusia, pentru Moscova începe o perioadă complicată în care nu prea o să-i pese de ce se întâmplă în R. Moldova. Mai mult decât atât, pentru noi, cei cu vocație și spirit occidental, va începe o perioadă favorabilă, în care trebuie să acționăm unitar pentru a debarca această guvernare instaurată de Plahotniuc și Dodon. Cu alte cuvinte, partidele de opoziție existente, Platforma pentru Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate, trebuie întărite printr-un suport popular masiv, care să demonstreze partenerilor europeni și americani că ele reprezintă unica soluție viabilă și alternativă oligarhiei euroasiatice de la guvernare. În acest caz, scoaterea acestora din jocul politic va fi o chestiune de câteva luni, pentru că intrarea într-o ambianță de alegeri trucate și la îndemâna lui Plahotniuc va face foarte dificilă transformarea radicală a R. Moldova. Avem nevoie de o ruptură categorică și fără jumătăți de măsură, o măturare totală a eșichierului politic de aceste „făcături proeuropene”, pentru că doar pe acest fundal va fi posibilă o reformare definitivă a R. Moldova.

Suntem în fața unui context internațional extrem de favorabil, așa cum a mai fost și în anul 2009, doar că atunci clasa politică a ratat posibilitatea de a folosi această fereastră de oportunitate pentru a se desprinde definitiv de spațiul euroasiatic. Acum, cu lecția învățată, atât noi, cât și occidentalii, va trebui să purcedem la a doua încercare, care sperăm că va fi pe deplin înțeleasă de cetățenii R. Moldova. Iar pentru că suntem în luna august și sunt istoric cu memoria lungă, vreau să vă prezint o alternativă la ce a fost atunci când n-am avut acest suport internațional, iar puterile democratice au fost forțate să se retragă în fața totalitarismului, oferind România pe tavă URSS, care la 28 iunie 1940 va anexa Basarabia și o va transforma la 2 august în RSSM.

Contexte internaționale favorabile… și mai puțin

Istoria este nemiloasă cu popoarele și cu oamenii care ratează șansele de a-și schimba existența spre bine. Românii, ca un popor cu resurse și potențial limitat pentru ambiția de a-și impune punctul de vedere în relațiile internaționale, au fost nevoiți alături de eroism, sacrificiu, unitate și înțelepciune în luarea deciziilor importante, să știe să folosească situația internațională pentru a-și împlini dezideratele de unitate națională. Asta a făcut ca în diferite circumstanțe istorice să poată folosi înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii, pentru a realiza Mica Unire și a recăpăta sudul Basarabiei anexată în 1812. Apoi să se implice în războiul din 1877-1878 pentru a-și obține neatârnarea, iar în 1914 să se abțină pentru doi ani și a judeca corect oportunitățile de implicare în Primul Război Mondial, care i-a permis realizarea României Mari, printr-o integrare fericită a tuturor provinciilor românești înstrăinate. Sigur, n-a durat decât 22 de ani, pentru că bascularea sistemului de la Versailles, cauzată de slăbiciunea Franței și a Marii Britanii, a scos în prim-plan puterile revizioniste, care, conduse de Germania și URSS, au determinat o reașezare a ordinii europene.

România a pierdut atunci Basarabia, apoi Cadrilaterul și nordul Ardealului, iar dacă cele din urmă vor reveni la statul român, ulterior, readucerea Basarabiei va fi imposibil de realizat. Nu doar din considerentul că URSS a fost victorioasă în război, iar România perdantă și la rândul ei comunizată. Dar și din considerentul că statul sovietic a procedat la reorganizarea teritorială, politică, economică și mentală a Basarabiei, prin inventarea RSS Moldovenească.

Parada republicilor inventate: paralele istorice

Situația de atunci a României seamănă foarte mult cu ceea ce se întâmplă acum în Ucraina. Evident cu diferența că atunci Ucraina Sovietică a fost complice la dezmembrarea statului român. Dar și atunci, și acum, Rusia a folosit contextul internațional favorabil, determinat de slăbiciunea și incoerența Occidentului, pentru a fractura teritorial statul vecin și a rupe din el porțiuni de teritoriu asupra căruia considera că are drepturi istorice. Asta contrar dreptului internațional și ordinii internaționale existente, a principiului integrității teritoriale, suveranității și independenței de stat. Pur și simplu. În baza forței și a invocării realismului politic.

Și în 1940, și în 2014 s-a procedat la înstrăinarea Basarabiei și a regiunilor de est din Ucraina prin cultivarea unei identități pro-statale și naționale „embrionare”, în care s-au opus „moldoveni” versus români și „donbasieni” versus ucraineni. Curios, același lucru, Federația Rusă l-a făcut și în cazul separării Transnistriei de Basarabia, prin război, creare de entitate pro-statală și de identitate regională diferențiată de R. Moldova.

Dacă situația în Ucraina va mai dura un deceniu, iar Occidentul va dovedi slăbiciune față de Moscova, cu siguranță că Rusia va finaliza procesul de încorporare a Crimeii, așa cum a făcut cu Basarabia la 2 august 1940 și va dezvolta în estul Ucrainei o nouă „statalitate”, așa cum a făcut cu „Republica Moldovenească Nistreană” la 2 septembrie 1990. Aceasta va deveni inițial un stat-tampon între Federația Rusă și Ucraina europeană, iar apoi va deveni un agent destabilizator pentru interesele ruse în Ucraina și implicit în regiune și în Uniunea Europeană, așa cum a fost pe timpuri și RASSM, creată în 1924, față de România.

De la RASSM și RSSM la „Republica Moldovenească Nistreană” spre Republica Crimeea, „Republica Populară Donbass” sau Republica „Novorossia”, asta fără a lua în considerare și multe alte proiecte statale și republici inventate, Rusia a proiectat întotdeauna la frontierele sale strategii de justificare a rapturilor teritoriale folosind slăbiciunea și naivitatea Occidentului. După care a procedat la „pacificarea” lor prin diferite practici de exterminare sau deportare, implicare militară directă sau/și indirectă, sau prin a le prezenta „conflicte interne” între București și Chișinău, între Chișinău și Tiraspol, între Kiev și Donețk sau Lugansk, la care Moscova nu are nicio implicare, ci doar „bune intenții” de a intermedia „soluționarea pașnică”. Așa cum a formulat și în notele ultimative din 26-28 iunie 1940, când Moscova a cerut Basarabia de la România.

Mă întreb cât trebuie să mai dureze și ce trebuie să se mai întâmple ca oamenii de pe la noi și alții de mai departe să înțeleagă că altă șansă decât europenizarea și occidentalizarea, prin aducerea UE și NATO, nu există pentru a ne proiecta un viitor decent, stabil și previzibil? Sau este nevoie să mai avem alte republici inventate ca „Republica Bălți” și „Republica Găgăuză”?

Nu dormim, nu plecăm și nu ne văicărim! Un prim pas este susținerea fermă a opoziției, proteste masive din toamnă și schimbarea actualei guvernări, care nu mai este dorită decât de Moscova. După care ne apucăm de treabă, pentru că avem o nouă oportunitate de a ne decide soarta.