Economie

Restanţele care menţin RM în afara Zonei de Comerţ Liber

Negocierile, care au avut loc în perioada 11-15 iunie 2012, la Bruxelles, au fost focusate preponderent pe definitivarea textelor juridice a 13 capitole din proiectul de Acord privind crearea ZLSAC: accesul bunurilor şi serviciilor pe piaţă, energetică, proprietatea intelectuală, concurenţă, achiziţii publice, transparenţă, dezvoltarea durabilă, instrumentele de apărare comercială, măsuri sanitare şi fitosanitare, reguli de origine, administrarea vamală şi facilitarea comerţului.

„În cadrul negocierilor au fost identificate domeniile ce necesită a fi supuse reformării în mod prioritar prin crearea legislaţiei de bază şi celei secundare, cum ar fi achiziţiile publice şi concurenţa”, a menţionat Octavian Calmâc. Oficialul a specificat că toate prevederile negociate de către R. Moldova în vederea creării ZLSAC dintre RM şi UE se răsfrâng şi asupra agenţilor economici din stânga Nistrului.

Analiştii susţin însă că greul negocierilor abia începe, iar unii din ei consideră că autorităţile de la Chişinău nu vor reuşi semnarea acestui acord până în septembrie 2013, cum şi-au propus anterior, întrucât R. Moldova mai are restanţe în ce priveşte alinierea la standardele europene şi situaţia mediului de afaceri.

Următoarea rundă de negocieri va avea loc în septembrie, la Tiraspol, unde vor participa şi agenţi economici transnistreni.
ZLSAC va asigura integrarea economică a R. Moldova în UE şi presupune liberalizarea graduală a comerţului cu bunuri şi servicii, libera circulaţie a forţei de muncă, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice şi netarifare precum şi armonizarea legislaţiei R. Moldova la Acquis-ul comunitar.  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *