Rețeaua lui Șor se destramă. Lidera organizației din Călărași, trimisă după gratii

Fosta președintă a organizației teritoriale Călărași a Partidului „Șor” (declarat neconstituțional) a fost condamnată la patru ani de închisoare, cu amendă de aproape 470 de mii de lei, pentru acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.
Instanța a stabilit că, în perioada 24 iulie 2022 – 20 octombrie 2022, femeia a contribuit la organizarea și desfășurarea protestelor din municipiul Chișinău, prin mobilizarea și transportarea participanților din raionul Călărași, achitarea serviciilor de transport, remunerarea protestatarilor, precum și prin transmiterea către structurile centrale ale partidului a informațiilor privind activitatea desfășurată, utilizând mijloace de comunicare electronică.
Acțiunile au fost realizate cu încălcarea legislației privind finanțarea partidelor politice și a normelor electorale în vigoare la acea dată.
În cadrul cauzei s-a stabilit că, pentru organizarea protestelor desfășurate în perioada menționată, au fost utilizate mijloace financiare în sumă totală de aproape 470 de mii de lei, provenite din surse ilicite, integrate ulterior în activitatea partidului politic.
Cauza penală s-a aflat pe rolul instanței din 11 martie 2025 până la 16 decembrie 2025, în procedura unui judecător specializat în examinarea cauzelor de corupție și a celor conexe. În perioada dată s-au desfășurat 35 de ședințe de judecată, în cadrul cărora au avut loc examinare cauzei penale și pronunțarea sentinței.
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 16 decembrie 2025, aceasta a fost condamnată la patru ani de închisoare, cu executarea pedepsei stabilite în penitenciar de tip semiînchis pentru femei, și o pedeapsă complementară obligatorie sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcții de conducere în partide politice sau organizații ale acestora și de a exercita activități de administrare/gestionare financiară ori de organizare logistică în cadrul formațiunilor politice și al entităților asociative cu scop politic pe un termen de patru ani.
Sentința este cu drept de atac în termen de 15 zile la Curtea de Apel Centru, prin intermediul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani.