Natalia Levovna murise cu o lună în urmă, dar pe semne că Mihail Feodorovici nu ştia nimic despre asta, odată ce de două ori în aceeaşi zi, o dată dimineaţa şi o dată la amiază, l-am surprins bătând cu pumnul său mic cât o vrabie în uşa de lemn şi strigând-o pe nume. Am iuţit paşii, ca să nu mă zărească. Azi, Natalia Levovna ar fi împlinit 70 de ani. Am atins podeaua palierului de la patru şi am răsuflat uşurat. Pentru prima dată l-am cunoscut pe Mihail Feodorovici acum cinci ani. Chiar a doua zi după ce mă mutasem cu Victoria la părinţii ei, acesta se ivi în prag, uscăţiv şi înalt, cu un zâmbet sfrărâmicios plimbându-i-se pe buze, cu un buchet de trandafiri sângerii şi cu un vin spumant roşu în mâini. Era ziua de naştere a lui Evghenii Ivanovici. Pe omagiat l-a felicitat în hol şi nu a cedat insistenţelor Zoiei Gheorghevna sau a Nataliei Levovna şi a plecat imediat. Din când în când, îl mai întâlneam în faţa uşilor unor vecini în etate, cu aceleaşi, invariabile, atenţii în braţe. Mihail Feodorovici fusese doctor de piele şi trăia la doi, singur într-un apartament cu trei camere, după ce Marin, unicul său fiu, fugise la începutul anilor 90 la Moscova de creditori. O singură dată l-am căutat acasă, când a murit Evghenii Ivanovici. După înmormântare, am mers pe la toţi vecinii care nu au putut veni la praznic, ca să le dau un colac şi o lumânare de sufletul socrului meu, la care ne mutasem cu soţia mea, când nu am mai fost în stare să ne plătim chiria exorbitantă, inclusiv am mers atunci şi pe la Mihail Feodorovici, dar acesta nu a vrut să-mi deschidă, pretextând, cu o voce debordând de spaimă, că are gripă, dar poate pur şi simplu se temea să discute despre prietenul său dispărut, cu care mergea la dansuri în tinereţe. După ce am ieşit în curte, mi-am amintit că nevastă-mea îmi povestise că fiul lui Mihail Feodorovici, Marin, îl luase pe acesta, în urmă cu vreo lună jumate, la el, la Moscova, dar, după cum se vede, fostul doctor de piele nu a rezistat prea mult departe de prietenii săi de pe strada Zelionîi şi a revenit acasă. După câteva clipe de îndoială, m-am răsucit pe călcâie şi am deschis uşa blocului. Am urcat scările prăfuite, gâfâind. Pe palierul de la cinci nu mai era nimeni. În mânerul uşii apartamentului Nataliei Levovna, pe care fata acesteia, care locuia în Sankt-Petersburg încă nu venise să-l vândă, am văzut punga aia roşie pe care Mihail Feodorovici o ţinea în mână. Am deschis-o şi m-am holbat înăuntru. Câteva fire, subţiri, de trandafiri şi o sticlă de vin spumant roşu se înghesuiau unele în altele. Am agăţat-o înapoi în mâner şi am plecat şi, o vreme, zgomotul sticlei ciocnindu-se de blatul uşii, m-a însoţit pe scări.
