Atunci copii, azi oameni în toată firea, atunci niște puștani ce au pus mâna pe armă și au ieșit în stradă pentru a scăpa de un regim totalitar, astăzi bărbați care tresar când își aduc aminte de evenimentele din iarna anului ’89.
„Nu știam ce va urma. În minte aveam doar dorința de a scăpa de jug, să trăim și noi ca restul lumii, liberi. Chiar dacă eram doar un copil pe atunci și astăzi îmi apar în fața ochilor cozile la care stăteam ore bune pentru a lua o pâine, o sticlă cu lapte sau o bucată de salam. Da, aș putea spune că, copilăria mi-a trecut stând la cozi”, își aduce aminte Alexandru din București.
Revoluția a unit o țară întreagă și a dat jos un dictator. Însă au trecut 27 de ani, vinovaţii nu au fost pedepsiți. Nu s-a făcut dreptate. „Armata a fost atunci trimisă să apere un obiectiv strategic, Aeroportul Otopeni. Soldații la un moment dat au deschis focul, crezând că sunt atacați de teroriști. Se împușcau între ei”, povestește un alt martor.
„Ce îmi vine în minte când mă întreabă careva cum am copilărit? Revoluția, teroare, foc, incendii, cadavre și camarazii mei băgați la trei metri sub pământ la doar 18 ani. Ne-a costat prea mult libertatea la care visam și ziua. Am scăpat de Ceaușescu dar România de 27 de ani tot stă pe loc. Păcat doar de viețile luate. La revoluție mi-a fost ciuruit destinul, care probabil când m-am născut era scris altfel”, o spune cu regret un alt luptător pentru libertatea din 1989.
