Rezistenţa anticomunistă /// Florești, 1968: un țăran a fost declarat NEBUN pentru că l-a „atacat” pe Lenin
Nu a fost nici comsomolist, nici comunist, nici activist şi de zece ani nu lucra în colhoz. Considera că odată ce tatăl lui a fost membru de colhoz, el nu mai trebuie să scrie cerere pentru a fi primit, iar cârmuirea colhozului insista asupra cererii. A încercat să se aranjeze în alte locuri, dar nu a fost acceptat. Avea două clase făcute „la români” şi, într-o zi, a scris cu litere măşcate pe unul dintre pereţii casei sale: „Anunţ. Când oi muri eu, cine o să mă îngroape cu popă, la acela să rămână locul acesta”. Era un fel de testament, pe care ţăranul a ţinut să şi-l facă public în acel mod. Textul era scris în grafie latină, iar toate acestea se întâmplau în anul 1965. Trei ani a stat această inscripţie pe perete – până când a fost descoperită de KGB.
În 1968, Ion Suvac fusese luat la ochi de KGB pentru o altă faptă. Era toamna în care URSS înăbuşise cu tancurile revoluţia de catifea din Cehoslovacia…
Cităm din mărturiile lui la primul interogatoriu din 26 noiembrie 1968. Declaraţiile sunt făcute în limba română pe motiv că el nu cunoştea rusa.
Întrebare: Aţi fost reţinut în ziua de 25 noiembrie 1968 în parcul central al or. Floreşti în timpul devastării monumentului întemeietorului statului sovietic. Recunoaşteţi acest lucru?
Răspuns: Recunosc. Într-adevăr, am fost reţinut de trei persoane necunoscute (doi bărbaţi şi o femeie), inclusiv un colaborator al miliţiei, după ce am distrus cu ajutorul unei bucăţi de fier capul şi degetele întemeietorului statului sovietic din parcul central din or. Floreşti.
Întrebare: Ce v-a îndemnat să devastaţi monumentul conducătorului?
Răspuns: De-a lungul mai multor ani am fost persecutat de lucrătorii sovietului sătesc şi conducerii cârmuirii colhozului din satul Băhrineşti, inclusiv de unii locuitori de rând, şi cred că de aceasta este vinovată puterea sovietică şi orânduirea instaurată de ea. […]. În dimineaţa zilei de 25 noiembrie am venit la Floreşti cu scopul de a săvârşi o acţiune împotriva puterii sovietice, cu legile căreia nu sunt de acord. Traversând parcul central pe lângă monumentul lui V. I. Lenin, mi-a venit ideea să-l devastez, să-l distrug şi am început căutarea instrumentului necesar. La circa 300 de metri de parc, lângă linia de cale ferată, am găsit o bucată de fier, o parte din cheia de la un vagon de marfă, am luat-o şi m-am întors în parc.
În apropierea monumentului nu era nimeni. Am urcat pe soclul monumentului (1,5 metri), m-am agăţat cu mana stângă de umărul stâng al monumentului şi cu mâna dreaptă am aplicat cu bucata de fier circa zece lovituri în cap, pe mâinile şi degetele figurii. Încredinţându-mă că capul şi faţa sunt distruse complet, obosit fiind, am coborât de pe soclu şi m-am aşezat nu departe pe o bancă. Aici am fost înconjurat de doi bărbaţi şi o femeie, care sunaseră la miliţie, şi au început să mă înjure pentru cele făcute. Eu nu răspundeam. În curând a venit un plutonier de miliţie care a luat bucata de fier de la femeie şi m-a adus la secţia raională de miliţie. Era aproximativ ora patru după-amiază.
Întrebare: V-aţi sfătuit cu cineva anterior devastării?
Răspuns: Nu m-am consultat şi nimănui nu i-am împărtăşit intenţiile mele.
(Urmează o întrebare foarte importantă, care spre sfârşitul acestei epopei va dezlega un mister – n.n.)
Întrebare: Care este starea sănătăţii dvs.? Aveţi careva dificultăţi?
Răspuns: Mă simt bine, nu am nicio obiecţie la sănătatea mea. În viaţa mea am fost internat doar o singură dată la Spitalul din Bălţi, în anul 1948, cu un picior fracturat, atunci când s-a prăbuşit un val de pământ peste mine. Consiliile medicale pentru mobilizare în armata română, în primăvara anului 1944 şi cea sovietică în anul 1958, m-au recomandat apt pentru serviciul militar (la dosar este ataşat livretul militar care constată acest fapt).
Aşadar, un caz ieşit cu totul din comun – a fost distrus un monument al lui V. I. Lenin, fapt nemaiîntâlnit în RSSM. Peste o zi de la devastare, la 26 noiembrie, este intentat un dosar penal, anchetat de KGB al RSSM. Ion Suvac este arestat, iar acţiunile lui sunt calificate potrivit art. 67 alin. 1 Cod Penal al RSSM drept „Chemări la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii de stat sau la încălcarea prin violenţă a integrităţii teritoriale a RSSM”, care prevedea până la trei ani privaţiune de libertate. A urmat percheziţia la domiciliu, unde au fost găsite „materiale compromiţătoare” – un portret al Regelui Mihai I şi un portret de grup al familiei regale române.
La cel de-al doilea interogatoriu, din 3 decembrie, anchetatorul repară o gafă comisă anterior şi-l întreabă de ce nu a distrus monumentul „Femeia sportivă” – (aşa-numita Физкультурница – rus.), situat de asemenea în parcul central din Floreşti. Răspunsul a fost laconic: „Eu stimez femeile şi nu mi-am permis distrugerea acelei sculpturi”.
După astfel de declaraţii, lucrurile capătă o întorsătură nedorită nu doar pentru Ion Suvac, dar şi pentru şefii din raion, care nu au depistat la timp un antisovietic. Trebuiau găsite urgent „soluţii”. Sunt interogaţi câţiva dintre şefii satului Băhrineşti (preşedintele sovietului sătesc, directorul şcolii, directorul Casei de cultură, profesorii, inclusiv sora lui, Maria) care… încep să-şi aducă aminte despre „ciudăţeniile” lui Suvac. Unii afirmă că e închis din fire şi neordonat; alţii îşi amintesc că „a stat câteva ore sub un val de pământ”… În concluzie, toţi presupun că ceva nu e în regulă cu sănătatea lui. Totodată, cei interogaţi precizează că nu descoperiseră anterior anumite apucături antisovietice în acţiunile inculpatului. La aceste declaraţii se adaugă şi mărturiile confuze ale lui Suvac de la interogatoriile ulterioare care, deşi recunoaşte cele întâmplate, spune că nu are nimic cu puterea sovietică şi că nu-şi poate explica de ce a declarat astfel la primul interogatoriu. Aşa cum era de aşteptat, trebuia examinată capacitatea lui mintală. În opinia şefilor, un om sănătos mintal nu putea distruge monumentul conducătorului proletariatului mondial şi întemeietorului URSS, prin urmare, pentru ca ei să iasă basma curată, era necesar ca cetăţeanul Ion Suvac să fie declarat bolnav psihic.
Versiunea de „dement” este uşor preluată de anchetă şi, mai întâi, sunt recalificate acţiunile lui Suvac, în baza art. 236 CP „Nimicirea, distrugerea sau deteriorarea monumentelor de istorie şi de cultură”, iar la 12 decembrie 1968 anchetatorul dispune efectuarea expertizei psihiatrice. După o investigaţie care durează mai mult de o lună, la 21 ianuarie 1969, consiliul medical al Ministerului Sănătăţii al RSSM semnează hotărârea prin care Ion Suvac este declarat alienat, astfel dând peste cap concluziile consiliului medical militar din 1958, prin care Suvac era considerat apt pentru serviciul militar şi sănătos tun.
Urmează şedinţa Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti care, la 24 februarie 1969, îl absolvă de pedeapsa penală pe Ion Suvac – pe motiv de alienare – şi dispune internarea lui într-o casă de tratament psihiatric.
Până în anul 1980 este deţinut la psihiatrie, când un alt consiliu medical consideră că Ion Suvac, în urma aplicării metodelor speciale de lecuire, nu prezintă pericol pentru societate şi propune justiţiei trecerea lui la regim liber de tratament. Şi de data aceasta justiţia execută ordinul medicilor şi Ion Suvac este trimis acasă.
Precizăm că, monumentul lui V. I. Lenin distrus de Ion Suvac, potrivit unei adeverinţe din dosar, eliberată de Comitetul executiv Floreşti, costa 2500 de ruble vechi şi nu se afla la balanţa vreunei instituţii din or. Floreşti, aşa încât nici nu putea fi considerat monument de istorie sau cultură.
Mihai Taşcă,
dr. în drept, secretarul Comisiei prezidenţiale
pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova
ARHIVA TIMPUL
10 septembrie 2010
