În cadrul acestui proiect, persoane, care trăiesc în localitățile din vecinătatea Prutului, au povestit experiențe trăite în perioada comunistă. TIMPUL a discutat cu istoricul Paul Nistor, director de proiect și președinte al Asociaţiei de Relaţii Internaţionale „Est-Democraţia” din Iași, despre modul în care propaganda comunistă a multiplicat stereotipurile de diferențe culturale între românii de pe ambele maluri ale Prutului, dar și despre alte concluzii ale cercetătorilor.

Proiectul s-a desfășurat la inițiativa Asociaţia de Relaţii Internaţionale „Est-Democraţia”, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” și Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dar și Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova. Astfel, în perioada iulie-noiembrie 2018, au fost realizate o serie de campanii de cercetare prin metoda interviurilor pe Valea Prutului, în România și R. Moldova, fiind chestionate peste o sută de persoane.

Paul Nistor spune că au fost selectate persoane din două categorii de vârstă și cu studii primare, liceale sau superioare. „Au fost intervievați oameni cu vârsta cuprinsă între 40 și 60 de ani, care în perioada comunistă erau într-o formă de educație sau nu aveau responsabilități majore în societate și oamenii care au 60-90 de ani, cei care pe atunci erau maturi și aveau responsabilități majore în societate. Oamenii cu studii primare şi medii ne-au povestit foarte frumos despre trecutul lor, despre familie şi despre experienţe individuale. Însă au avut răspunsuri mai puţin complexe la chestiunile legate de ideologie, de regimul comunist. Aceştia, de multe ori, nu corelau ceea ce se întâmpla în localitatea lor de baştină cu politica Uniunii Sovietice sau a României. De aceea am intervievat şi oameni cu studii superioare, care au făcut aceste legături şi care au putut oferi răspunsuri mai complexe”, explică expertul.

Nu și-a văzut soțul timp de 15 ani, după ce și-a vizitat mama

Din relatările lui Paul Nistor, am înțeles că unii dintre intervievați au avut experiențe dramatice în perioada comunistă, iar alții au mărturisit povești amuzante și educative. „Îmi amintesc cazul unei familii, care a trăit în timpul Războiului Mondial. Soțul era dintr-un sat de lângă Iași, soția era de la Sculeni, de pe malul basarabean. Într-o zi, femeia, împreună cu fiicele sale s-au dus în vizită la bunici pe malul basarabean, iar, când a venit Armata Sovietică, s-a pus granița și bărbatul a rămas dincolo. El a vrut să ajungă la familia lui, însă a fost prins și băgat într-un lagăr la Bălți, după care a fost reînturnat României. Acești oameni n-au știut nimic unii de alții, înțelegând reciproc că celălalt a murit. Abia după 15 ani, au aflat că trăiesc și s-au revăzut”, adaugă Paul Nistor.

Directorul de proiect povestește și istoria unui bărbat care, în timpul interviului, a recunoscut că credea din copilărie că românii sunt oameni răi și duri cu care nu te poți înțelege, deoarece i s-a spus cândva că jandarmii puteau să te împuște pentru o găină furată. „A trăit cu această frică de români, până când a fost trimis în armată la Moscova, iar trenul, având cursa Sofia-Moscova, trecea prin București. Și a nimerit în compartiment cu un bucureștean cu care s-a înțeles de minune tot drumul. Atunci nu-i venea să creadă că românii chiar sunt oameni de treabă”, adaugă specialistul.

Cum pot fi depășite clișeele de gândire sovietice

Potrivit lui Paul Nistor, ideologia și propaganda au lucrat din plin în timpul regimului comunist, construind imaginea inamicului pe ambele maluri ale Prutului. De aici au și apărut o serie de clișee de gândire, care se păstrează și astăzi. „Clișeele au fost aduse din exterior, adică au fost importate de la centru. De exemplu, în Basarabia, se construia ideea că românii de peste Prut erau urmași ai burgheziei sau ai jandarmilor, care i-au bătut cândva. Iar în România, deși nu exista politică oficială, în acest sens, clișeele se transmiteau prin familie. Copiilor li se spunea că, de partea cealaltă, se află rușii agresori. Și eu, la rându-mi, care m-am născut în 1970, am primit această educație de la bunicul meu care a luptat la Odesa, dar și de la părinții mei care erau mici când a venit Armata Sovietică în România și a făcut ravagii”, menționează istoricul.

În opinia sa, aceste clișee de gândire pot fi depășite prin trei modalități: circulația, interacțiunea și documentarea. „Oamenii de la est ar trebui să meargă la vest de Prut și invers, pentru a cunoaște realitățile. De asemenea, ei ar trebui să relaționeze unii cu alții, să cunoască lucrurile care ne unesc, dar și cele care ne separă. Doar atunci își vor da seama că lucrurile, care ne separă, sunt, de fapt, foarte mici și foarte puține. Și de ce nu – să mai citească câte ceva despre acest trecut învolburat, pentru a pleca de la o bază de cunoaștere și de interpretare a trecutului?”, se întreabă Paul Nistor.

Chestionarul la care au răspuns cei o sută de intervievați conținea întrebări din mai multe domenii: familia, copilăria, contextul social, memoria istorică, viața la frontieră și identitatea. „I-am întrebat pe românii de pe malul basarabean cum se simțeau în URSS – români, moldoveni sau sovietici. Mulți au răspuns sincer că se simțeau sovietici. Pe când oamenii de pe celălalt mal se simțeau doar români, fiindcă în România a existat o rezistență la comunism și ei nu s-au simțit niciodată oameni ai comunismului. Mai mult, românii cunoșteau că în stânga Prutului se află o populație majoritar românească, deși la nivel popular se exprimau că dincolo sunt rușii…”, explică specialistul.

Un sentiment de sărăcie majoră pe malul Prutului

În ciuda situației de la noi, Paul Nistor amintește că oriunde în Europa comunitățile de pe văile marilor râuri sunt solidare. Acestea relaționează și colaborează între ele foarte mult, pe când cele din Valea Prutului sunt încă izolate. „Râul Prut a fost o axă de civilizație românească, dar a devenit o frontieră, ceea ce a condus la izolarea comunităților. Acestea au colaborat rar și abia în ultimii câțiva ani intră într-un început timid de normalizare. Aici s-au păstrat clișeele și imaginile inamicului, inclusiv din cauza lipsei podurilor și a comunicațiilor dintre cele două maluri, precum și din cauza sentimentului sărăciei, care, din păcate, este foarte puternic pe Valea Prutului. În prezent, există doar niște colaborări educaționale și culturale, în timp ce colaborarea economică este la un nivel foarte scăzut. Din păcate, nu există resurse financiare care să permită relații strânse și reciproc avantajoase, care ar duce la dezvoltarea zonei”, conchide președintele Asociaţiei „Est-Democraţia”

Sentimentul sărăciei are ca bază lucruri reale. Echipa de cercetători a constatat, că în Valea Prutului într-adevăr plutește un sentiment de sărăcie majoră, iar problemele materiale domină orice alte chestiuni naționale, educative sau culturale. „Doleanțele acestor oameni sunt firești. Ei își doresc infrastructură, drumuri bune, racordarea la gaz, rețea de apă potabilă și canalizare. Ne-am dori ca atât Bucureștiul, cât și Chișinăul să investească în această zonă, fiindcă este o lume periferică și uitată. Fiind o zonă agricolă, se poate investi într-o agricultură performantă, în fabrici care să prelucreze produsele agricole sau în turism”, consideră Paul Nistor.

Cercetările din cadrul proiectului „Memorie, identitate și comunitate. Studii de istorie orală pe Valea Prutului în România și Republica Moldova”, au fost făcute în opt localități din R. Moldova: Lipcani, Costești, Sculeni, Ungheni, Costuleni, Leușeni, Leova, Cantemir și șapte localități din România: Rădăuți-Prut, Ștefănești, Bosia-Ungheni, Costuleni, Vetrișoaia, Fălciu și Albița. Pe lângă culegerea mărturiilor orale, cercetătorii au colectat material pentru o arhivă foto-video, înregistrând imagini elocvente pentru istoria unor comunităţi, aflate de-a lungul frontierei. Celelalte materiale, culese de pe teren, vor fi puse în circuitul public în anul 2019, prin intermediul work-shopurilor, dezbaterilor, lansărilor de carte, expozițiilor, emisiunilor difuzate la posturile regionale de radio şi televiziune atât în România, cât și în R. Moldova.