(ROMÂNIA FIERBE) Protest la Palatul Victoria pentru a 23-a zi consecutiv. Oamenii au ieșit în stradă și în câteva orașe
Este a 23-a zi de proteste în Piața Victoriei și a 18-a de la Cotroceni.
În fața Guvernului, oamenii au strigat, printre altele, "Ziua muncim, noaptea vă păzim!", "Hoții!", "Jos Tăriceanu!", "Jos Dragnea!", "Jos Grindeanu!", "Zi de zi aici vom fi!".
Pe o pancartă se putea citi "Afară penalii: din politică, din demnități publice. Acum!"; pe altele scria "Când nedreptatea devine lege, rezistența devine datorie", "Corupția ucide", "Colectiv". Cele mai multe aveau mesajul "#rezist".
S-au auzit și melodii precum "Vino, Doamne!" și "Imnul Golanilor".
Manifestanții au primit ceai cald și biscuiți.
Ca și în serile precedente, la ora 21,00, cei prezenți în piață au intonat Imnul Național, având ecranele telefoanelor mobile aprinse, și apoi au strigat "Demisia!" timp de aproximativ o jumătate de oră.
Protestul a fost supravegheat de mai mulți jandarmi, însă aceștia nu au mai instalat gardurile de protecție în jurul manifestanților.
* Aproximativ 30 de persoane au venit în Piața Unirii din Cluj-Napoca, pentru a protesta împotriva Guvernului Grindeanu și a PSD.
Manifestanții au înfruntat ploaia aproximativ două ore, ei având asupra lor două-trei pancarte, dar n-au mai scandat lozinci, ca în alte rânduri, nici n-au mai pornit în marș în zona centrală a orașului.
În zonă au fost prezente și câteva mașini ale jandarmeriei, IPJ și Poliției locale, cu personalul aferent.
* La Oradea, în jur de 20 de persoane au protestat în Piața Unirii, ei solicitând în continuare demisia Guvernului.
Protestatarii au scandat "Hoții!", "Demisia!" și au discutat măsurile luate la nivel central, ei considerând că numirile celor noi patru miniștri nu sunt decât o "cosmetizare".
Suspendarea din funcțiile deținute în PSD de primarul Iașiului, Mihai Chirica, este, în opinia orădenilor protestatari, "o aberație", care spune ceva despre "aerul democratic" din interiorul PSD.
Aceștia au scandat "Demisia!", "PSD, ciuma roșie!", "Jos, corupția!", dar au și cântat "Suntem români/Și ne vom apăra/Pământul, țara și justiția/Ale, Ale, Ale/Ești o rușine PSD!", "Fie vreme bună, fie vreme rea/Noi cu toții strigăm/Jos, corupția!".
După ora 20,30, oamenii au părăsit piața.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!