Intervenția statului de-a stimula dezvoltarea, înlocuită cu politicile electorale – rezumate la a creat un mecanism bugetar – a lipsit sau a fost incoerentă astfel încât, în ciuda pregătirilor care se fac pentru Centenarul Unirii, veacul scurs va găsi o Românie nu doar fragmentată economic și social, dar și una în care divergențele se adâncesc.

Publicăm mai jos 3 hărți din perspectiva sutei de ani : Transilvania va fi înțeastă de autostrăzi, în timp ce ”Regatul” rămâne aproape cu ce are acum, iar Carpații nu vor fi fost străpunși cu autostrăzi sau șosele de mare viteză ;

diferența dintre PIB-ul pe locuitor în regiunile istorice va fi și mai mare ;

investițiile străine – atrase într-un drastic dezechilibru – vor merge și de-acum încolo tot acolo unde e infrastructură de transport.

Fiecare din aceste hărți e însoțită de observații care ar trebui să le dea de gândit decidenților – de la Palatul Cotroceni până în circumscripțiile electorale rupte, la propriu, de lume.

E drept, există țări în Europa în care divergența internă e mai mare : România are, însă, o specificitate a poziționării geografice care o face mai vulnerabilă – subiect pe care-l vom trata mai jos. 

1 – Infrastructura de transport

Datele provin din calendarul de finalizare a lucrărilor la autostrăzi, de la Ministerul Transporturilor.

În anul 2020, Transilvania va fi racordată complet la Vest prin două rute de autostrăzi – una prin Nord și una prin Banat – în timp ce sudul se va îmbogăți doar cu ruta Pitești-Craiova. Moldova – granița răsăriteană a României și a Europei, va fi, ca și astăzi, la fel de debranșată de Europa.

Carpații nu vor fi fost străpunși cu o autostradă în niciun punct, nici la acea dată.

Dezvoltarea se face de-a lungul infrastructurii – așa cum se vede din următoarele 2 hărți.

2 – Investițiile străine

Când Daimler a anunțat că, pentru o investiție are nevoie ca produsele făcute în Est să ajungă în 17 ore la poarta fabricii din Bremen, s-a putut înțelege și de ce harta ISD arată precum cea de mai jos.

Datele reprezintă soldurile investițiilor străine directe în 2008 și 2015 – cu evoluția lor.

Transilvania se află la dublul mediei. Am exceptat din calcule zona București-Ilfov, socotind-o nerelevantă: marile companii își contabilizează statistic investițiile și veniturile aici – București-Ilfov îndeplinește și azi condițiile de intrare în zona euro și se află, ca nivel de tari raportat la puterea de cumpărare și prețuri, deasupra multor capitale europene.

Banatul a atras în 7 ani de 5 ori mai mult decât regiunea Nord-Est. Prost stau și regiunile blocate dincoace de Carpați.

3-PIB-ul pe locuitor : Transilvania – 150% față de Moldova. Dar există observații mai relevante

Observații și dărâmarea unor mituri

3A.Este o chestiune importantă din perspectiva unor anumite abordări politice care vizează coeziunea și integritatea țării, pornind de la fluxurile economice care ar rezulta din nivelurile eterogene de dezvoltare în profil teritorial.

Rezultatele obținute pe baza datelor statistice oficiale NU confirmă o serie de clișee destul de intens vehiculate. Ele vin să confirme inversarea procesului de apropiere a performanțelor economice, urmărit programatic în anii economiei planificate, dar nu și majorarea pe măsură a nivelului de trai rezultat din adâncirea acestor decalaje.

3B. Cea mai populară teză, cea a banilor transilvăneni care ar susține încă din perspectivă istorică, regiunile din Micul Regat, aceasta pur și simplu NU rezistă la o analiză corectă: nici dacă facem o zona de Centru și Moldova, de exemplu, relația PIB/loc – investiții străine, cu tot ce presupun aceste investiții (de 3 ori mai mari! în Zona Centru decât în Moldova, cum se vede în harta 2 de mai sus) și nici judecând nivelul salarial raportat la PIB/locuitor.

Cert e un lucru : Participarea Moldovei la PIB va scădea în 2019 la 13,2%, față de 16% în anul 2000.

Căci cea mai mare problemă o reprezintă, indiscutabil, contrastul dintre populația în continuă creștere din Moldova rămasă la noi și reducerea în aceeași măsură a ponderii acestei părți a țării în PIB(vezi tabelul).

Nici în perspectiva imediată nu se întrevede o remediere a situației din partea răsăriteană a țării, care pare a fi condamnată să rămână cea mai săracă în absența unor lucrări majore de infrastructură care să o racordeze la vestul aflat mai la îndemâna marilor investiții private – ca cea mai fezabilă cale de dezvoltare : statul român s-a retras din economie și nici nu mai poate practica regimuri fiscale mai favorabile pe anumite areale ale țării.

3C. Puțină antimitologie – Moldova-Centru-Banat : PIB-ul pe locuitor și salariul

Din perspectivă salarială, dacă am vrea să facem o legătură între indicatorii macro și traiul zilnic, se pot compara nivelurile câștigurilor cu cele ale PIB/locuitor. Atunci, am putea spune, raportat la situația din Banat ( unde am presupune că salariile sunt corect date în funcție de rezultatele economiei) că în Moldova salariile sunt mai mari decât trebuie cam cu circa 50% iar în Capitală mai mici cu 30%.

Explicația pentru Moldova din dreapta Prutului este că aparține de România, pe când la stânga aceluiași râu situația Republicii Moldova este cam de trei ori mai proastă la nivelul câștigurilor pentru simplul motiv că este separată de România. Reamintim că pe piața națională a muncii statul este market-maker iar salariile bugetarilor trebuie să fie aceleași la Timișoara ca și la Vaslui.

De-abia acum vine și partea cea mai interesantă pentru ardelenii din Centru, preocupați de locul unde se duc banii lor. Cu un PIB de cam 83% din al bănățenilor ei beneficiază, în baza aceluiași principiu firesc de solidaritate și coeziune națională de salarii situate cam la 92% din cele ale bănățenilor. Adică primesc și ei, în mod indirect, o primă de apartenență la România de circa 10%.

3D. Probleme la fel de mari: Discrepanțele dintre județele învecinate

Mai corect de observat ar fi însă că fluxurile importante nu sunt inter-regiuni istorice ci în interiorul regiunilor de dezvoltare, care reunesc fiecare județe puternice cu județe mai puțin dezvoltate adiacente lor.

Sintetic, situația PIB pe județe în miliarde lei și cu abrevierile de pe plăcuțele de înmatriculare, potrivit estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză pentru anul 2016, arată după cum urmează:

Problema PIB-ului nu este PIB-ul istoric delimitat pe regiuni ci faptul că, de pildă, Iașiul face cam cât Vaslui, Botoșani și Neamț la un loc. Sau Constanța echivalează aproape cu Tulcea, Brăila, Galați și Buzău luate împreună.

În Transilvania, Clujul are un PIB similar cu cel cumulat al județelor Sălaj ( care apare în statistici sub Tulcea !), Bistrița-Năsăud ( un fel de Călărași), Satu-Mare ( doar ceva mai răsărit ca Botoșaniul) și Maramureș (situat sub Gorj ca forță economică).

Brașovul vine și el să completeze regula, rezultatele sale fiind aproape egale cu cele ale trio-ului mixt Alba-Harghita-Covasna, în care majoritarul Alba face cât cele două minoritare la un loc. Coincidență, Mureșul româno-maghiar face cam cât Sibiul. Desigur, pentru ca tacâmul să fie complet, regula se respectă și în Timiș, schivalent cu Arad+Hunedoara+Caraș-Severin.

4 – Problema : divergența internă și abordarea politică. Coeziune națională și integritate

România nu e statul cu cea mai mare divergență internă din Europa. Dezavantajul ei e, însă, că, aflându-se pe cea mai complicată graniță a UE, fluxurile financiare și umane într-un sens sau altul pot compromite și debranșa mai întâi economic și social zona de dincoace de zona de dincolo de Carpați î în condițiile în care fiecare an care trece adâncește diferențele.

La acestea se adaugă fenomene care, petrecându-se într-un timp scurt, pot compromite măsurile care se vor lua când va fi prea târziu : un exemplu ar fi fluxul de forță de muncă, un capital pe care prezumtivii investitori de peste 10-15 ani când se va face o autostradă vor fi lipsiți.
În fine, feniomenul de centrifugare economică nu poate fi ignorat, cu atât mai mult cu cât pentru următorul ”cincinal” nu se întrevede nicio îmbunătățire a situației nici în Sud-Vest, dar, mai ales, nici în Nord-Est.

Am prezentat hărțile și tabelele de mai sus în contextul ultimului deceniu, cu o privire spre 2018-2020 tocmai pentru a pune în evidență trendul peste 2 ani, când vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire, lucrurile vor arăta și mai rău.

S-ar putea face ceva în acești 2 ani ? Asta ar trebui să ne răspundă politicienii angrenați în campanie și care ar trebui să mai taie din programe scăderea veniturilor statului din care ar putea face infrastructură și pregătire a forței de muncă, și să gândească măsuri pentru o echilibrare care e mai mult, mult mai mult decât una economică. Măcar în discursurile de peste 3 zile, și altceva decât „La mulți ani, România!”.

sursa: cursdeguvernare.ro