Editorial

Rusia este agresivă (și) pentru că se teme

Este foarte ușor să observăm că atât evenimentele din Georgia, cât și cele din Ucraina, vin pe fondul dorinței acestor țări de a accede în cadrul unor organisme occidentale, precum NATO sau Uniunea Europeană, motiv pentru care Moscova face tot posibilul ca aceste state să nu își îndeplinească asemenea obiective. Cum? Iscând conflicte înghețate, precum Abhazia, Osetia, Lugansk sau Donbas și menținând relații reci cu regimurile de la Kiev și Tbilisi, crescând, în schimb, sentimentele rusofobe din aceste țări vecine.

Ce se întâmplă, practic, în realitate? Rusia nu poate genera bunăstare în jurul său, motiv pentru care aceste state devin, în mod real, din ce în ce mai atrase de sfera occidentală, și nu ne referim doar la Ucraina și Georgia, ci la întregul fost spațiu sovietic, fie că este vorba despre statele baltice, care deja s-au integrat în NATO și UE, sau fie că vorbim de R. Moldova. Din tot acest areal geografic, poate doar Belarusul și Armenia nu își exprimă ferm sentimente prooccidentale, din motive însă de securitate națională, ca urmare a unei dependențe crescute față de Moscova.
Astfel, Rusia se vede în catastrofala situație geopolitică în care spațiul său de influență dorește, în mod voluntar și natural, să adere la sfera occidentală, ceea ce pentru ruși este realmente inadmisibil.

Pe acest fond, toată agresiunea de tip militar denotă, de fapt, și o imensă vulnerabilitate a Rusiei, care fără soldații și tancurile sale nu-și poate menține sfera de influență, cu atât mai mult cu cât percepțiile de securitate nu s-au schimbat de-a lungul istoriei, iar marea problemă conform căreia Moscova este înconjurată de câmpie, fără mari granițe naturale precum munți sau râuri impunătoare, face ca rușii să se teamă de orice apropiere a NATO sau UE de frontierele sale, motiv pentru care au nevoie de zone tampon pe care să le controleze, zone pe care însă este din ce în ce mai greu să le seducă.  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *