Rusia se opune oricărei noi ‘curse a înarmării’ cu Statele Unite (consilier al Kremlinului)

‘Rusia încearcă într-un fel sau altul să reacționeze la amenințările potențiale, dar nu mai mult. Ne opunem oricărei curse a înarmărilor pentru că aceasta ar slăbi capacitățile noastre economice. Suntem împotriva acesteia din principiu’, a afirmat Ușakov, comentând declarația făcută marți de președintele Putin, potrivit căruia Rusia, în cazul unor amenințări la adresa sa, ar putea direcționa forțele sale strategice asupra teritoriului statelor de unde vin aceste amenințări.
Moscova a anunțat marți întărirea arsenalului său nuclear cu peste 40 de noi rachete balistice intercontinentale, ca răspuns la proiectul american de instalare de armament greu în Europa de Est, anunț ce a atras după sine o condamnare imediată din partea NATO.
În fața presei, președintele rus a explicat marți seara că Rusia va trebui să se apere cu ‘forțele sale armate și forțele sale de atac’ în cazul în care va fi ‘amenințată’, având în vedere că ‘NATO se apropie’ de frontierele sale.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că NATO întreprinde acțiuni ‘destinate să transforme echilibrul strategic de forțe’. ‘Desigur, aceasta nu poate să nu preocupe Rusia’, a spus el. ‘Toate acestea obligă Rusia să ia măsuri pentru a garanta interesele sale și securitatea sa’, a spus Peskov în continuare, adăugând că anunțul privind consolidarea capacităților nucleare nu ar trebui să ‘suscite preocupare’.
Cursa înarmării din perioada Războiului rece, când URSS și SUA au investit sume din ce în ce mai mari în complexul militar-industrial, a fost una din cauzele asfixierii economiei sovietice și a condus la prăbușirea URSS.
Rusia și-a sporit bugetul militar în ultimii, acesta reprezentând la ora actuală 21% din bugetul său total, dublu față de anul 2010, potrivit think-tank-ului independent Gaidar.
sursa: agerpres.ro