CSI / Rusia

Rusia şi republica separatistă georgiană Abhazia au semnat luni un ACORD DE ALIANȚĂ

Acordul, care prevede "o cooperare mai strânsă între Rusia şi Abhazia în domeniile social, economic şi umanitare, dar şi în probleme de politică externă, apărare şi securitate", a fost semnat de preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său abhaz Raul Hadjimba, la Soci, stațiune rusă la Marea Neagră.

"Este vorba de a asigura existenţa Abhaziei (…) şi de a crea condiţii pentru continuarea dezvoltării legăturilor socio-economice" între acest teritoriu micuţ din Caucaz locuit de aproximativ 240.000 de persoane şi Rusia, a declarat Putin, citat în comunicat.

Astfel, în 2015, Rusia va acorda Abhaziei cinci miliarde de ruble (268 de milioane de euro) în cadrul implementării acestui acord, care prevede, în special, crearea unei forţe de apărare comune şi un spaţiu comun socio-economic, a precizat el.

Raul Hadjimba a salutat producerea unui "eveniment istoric". "Poporul nostru a făcut de mai mult timp o alegere istorică în favoarea consolidării unei cooperări de la egal la egal şi de alianţă cu Rusia", a declarat el.

Georgia la rândul său a denunţat "un pas către anexarea de facto a regiunii Abhazia de către Federaţia Rusă". "Guvernul georgian condamnă acest act ilegal", a declarat luni ministrul georgian de Externe, Tamar Beruciaşvili.

Reamintim că, Abhazia, un mic teritoriu de la frontiera Georgiei cu Rusia, care se învecinează cu Marea Neagră, situat la poalele lanţului muntos Caucaz, şi-a declarat independenţa şi a apărat-o într-un război cu forţele georgiene, la începutul anilor ’90.

Rusia, care sprijină de asemenea Osetia de Sud, o altă regiune separatistă georgiană situată la frontiera sa, a recunoscut independenţa acestor două teritorii la capătul unui scurt război care a opus-o Georgiei în august 2008.

Moscova a instalat între timp baze militare în aceste două regiuni, denunţate ca acţiuni de ocupaţie de către Tbilisi.

NATO şi Uniunea Europeană, ale căror relaţii cu Moscova sunt deja foarte tensionate din cauza crizei ucrainene, au condamnat, luni seara, acest acord, care "compromite eforturile în curs pentru stabilizarea situaţiei de securitate în regiune", potrivit noului Reprezenant UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini.

"Acesta încalcă suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei, contrazice principiile dreptului internaţional şi angajamentele internaţionale ale Rusiei", a adăugat ea într-un comunicat citat de Mediafax.

"Nu vom recunoaşte aşa-zisul tratat", care "nu contribuie la găsirea unei soluţii paşnice şi durabile" pentru conflict, şi-a exprimat regretul un purtător de cuvânt al secretarului general NATO.

"Vom continua să cerem Rusiei să revină asupra recunoaşterii regiunilor georgiene Osetia de Sud şi Abhazia ca state independente şi să-şi retragă trupele din Georgia", a precizat purtătorul de cuvânt.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *