Externe

Rușii au atacat Odesa cu rachete lansate din Marea Neagră

Miercuri, armata rusă a lansat un atac cu rachete de pe poziţiile lor din Marea Neagră care a afectat regiunea Odesa, în sud-vestul Ucrainei, a indicat Comandamentul de operaţiuni Sud al forţelor armate ucrainene pe contul său Telegram, potrivit EFE cu referire la Agerpres.ro.

„Un nou atac cu rachete lansat împotriva regiunii Odesa dinspre Marea Neagră”, se menţionează în această informare.

Armata rusă ”continuă să distrugă infrastructurile (din zonă) şi să exercite presiune psihologică asupra civililor, atacând aşezări din regiune la primele ore ale dimineţii”, subliniază comandamentul ucrainean.

Astfel, potrivit datelor preliminare, nu există informaţii pe moment cu privire la eventuale victime sau distrugeri semnificative, dar echipe de intervenţie s-au deplasat la faţa locului şi date precise vor fi făcute publice în orele următoare.

Comandamentul militar ucrainean nu precizează, însă, locurile în care au lovit rachetele şi nici numărul proiectilelor lansate.

Odesa, oraş de coastă la Marea Neagră şi situat la câţiva kilometri de graniţa cu Republica Moldova, a fost scena unor bombardamente ruseşti anterioare, care au afectat îndeosebi infrastructuri civile, precum poduri sau autostrăzi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *