Ultima oră

Rușii vor să reintroducă pregătirea militară în școli

Într-o scrisoare deschisă, deputatul naționalist Roman Khudyakov cere celor două ministere să își unească forțele pentru a concepe o nouă programă școlară care să conțină istoria militară a Rusiei, pregătire militară de bază și cunoștințe despre diferite echipamente militare. El a sugerat să fie folosit cursul din vremea URSS, care a fost parte din educația universală a băieților și a fetelor, deopotrivă.

”Trebuie să adoptăm măsuri pentru o educație patriotică a tinerilor. În perioada sovietică, școala îi pregătea pe tineri pentru serviciul militar. Pe atunci orice băiat știa să mânuiască o armă de foc și putea să se protejeze pe el și pe cei apropiați”, a spus politicianul într-un interviu pentru cotidianul Izvestia.

Reintroducerea pregătirii militare în școli a mai fost adusă în discuție, inclusiv de președintele Vladimir Putin. În 2010, Putin a cerut într-o întâlnire cu veteranii să fie reînființată DOSAAF, un sistem militar național folosit pentru a atrage tinerii spre diverse domenii ale apărării, inclusiv aviație. Președintele a spus că atunci când tinerii ajung în armată ei nu pot fi pregătiți suficient pentru că se pleacă de la zero. În plus perioada serviciului militar a fost scurtată de la doi ani, pe vremea URSS, la un an, în prezent.

Un proiect de lege privind reintroducerea pregătirii militare în școli fost depus în martie 2013 de către un deputat din formațiunea majoritară în legislativ, Rusia Unită. Proiectul a fost sprijinit de o parte dintre deputați, dar a avut și oponenți.

Aceștia din urmă au arătat că programa actuală cuprinde cursuri generale de siguranță, care îi pregătesc pe copiii obișnuiți să se apere. În plus, pregătirea militară în masă a copiilor ruși nu este necesară într-o țară în tranziție care a trecut de la armata obligatorie, la o armată de profesioniști.

La rândul lor, experții tratează noua inițiativă cu precauție. Președintele Asociației Psihologilor pentru Copii, Alexandr Kuznetsov a declarat că școala trebuie orientată spre lucruri constructive, nu distructive, iar atașarea elevilor de arme de foc poate conduce la incidente armate în școli așa cum s-a întâmplat în februarie, la o școală din Moscova.

Purtătorul de cuvânt al ministerului Apărării a precizat că nu a primit niciun deocument din partea deputatului Khudyakov, și a anunțat că nu face niciun comentariu fără să studieze inițiativa. Ministerul Educației a refuzat, la rândul său, să comenteze inițiativa.
 
money.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *