Actualitate

S-a decis! Serviciul Hidrometeorologic de Stat va deveni autoritate publică

Documentul prevede excluderea dublării competențelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat și ale Agenției de Mediu la capitolul monitoring-ului stării, calității și poluării mediului. În urma modificărilor, Agenția de Mediu își va realiza fără impedimente funcția de bază de monitoring al calității de mediu, va gestiona infrastructura de monitoring (Laboratorul de Referință de Mediu) și va face publică informația despre starea mediului în Republica Moldova – prin intermediul Raportului național în acest domeniu.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat va asigura monitorizarea stării și evoluției vremii (temperatură, precipitații, umiditate), a condițiilor meteorologice. De asemenea, acesta va obține statutul de autoritate publică, fiind acordate prevederi legale cu referire la conducerea Serviciului, statutul angajaților (funcționari publici și personal auxiliar).

Pentru specialiștii Serviciului care nu vor deține statutul de funcționar public, se vor institui categorii de calificare, menite să motiveze perfecționarea profesională a specialiștilor și menținerea în serviciu a tinerilor specialiști.

Prezenta lege intră în vigoare la expirarea termenului de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial. Guvernul, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare, va aduce actele sale normative în concordanță cu prezenta lege.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *