Ulterior ei chiar devin exemple pentru cei care s-au rătăcit prin același labirint. Acest lucru îl demonstrează istoria unei femei care, o bună parte din viață, a fost alcoolică, iar la un moment dat nu-și mai vedea rostul. Acum, însă, ea nu doar că a reușit să învingă această boală, ci îi motivează și pe alți oameni să-i urmeze exemplul. Mai bine de două decenii, o femeie din Chișinău trăiește o altă viață, are alte priorități, și-a stabilit scopuri bine definite și o misiune extrem de importantă. Însă nu mereu a fost așa.
 
„Sunt Ala și sunt alcoolică. Deja de 24 de ani, trei luni, o săptămână și trei zile, nu mai consum tărie”. „Bravo Ala!”, strigau și aplaudau câteva zeci de bărbați și alte două femei într-o sală mică și slab iluminată din centrul Capitalei. Acolo se întâlnesc în fiecare marți și joi seara grupul „Alcoolicilor Anonimi”. Așa am cunoscut-o pe cea care i-a declarat război alcoolismului și, prin propria experiență, le demonstrează altor zeci de oameni că această dependență poate fi învinsă, iar pentru asta este nevoie doar de voință.

Ala, așa a preferat să se prezinte moldoveanca, a ajuns la această filozofie pentru că are în spate o poveste cutremurătoare, unde viața sa era controlată de alcool.

„Nu mă puteam opri până nu mă tăvăleam pe jos”

Ea s-a născut într-o familie unde nimeni nu consuma alcool. Părinții ei, oameni intelectuali, erau categorici în privința acestuia. Chiar și așa, pe când avea 14 ani ea a gustat pentru prima dată tărie. „Mi-a plăcut starea pe care am avut-o după ce am băut vin și treptat am început să consum tot mai mult alcool. La un moment dat, am pierdut simțul și nu mai țineam cont de cât beau. La o anumită etapă, am realizat că dacă beam 50 de grame, nu mă puteam opri până nu mă tăvăleam pe jos”, își amintește femeia.

De fapt, „maratonul ei alcoolic” a început dintr-o prostie, când a mers cu prietenele de clasă la un magazin să-și cumpere dulciuri. Tot acolo, pe rafturi fetele au văzut câteva sticluțe mici cu vin. Acestea erau de culoare roșu-închis și din start le-au atras atenția. Dintr-o șagă ele au decis să guste acea licoare și… le-a plăcut. „Mai târziu nu ne limitam doar la vin, am băut și șampanie, și bere, și într-un final am ajuns la votcă. Mai târziu prietenele mele au renunțat la băutură, eu însă nu mă puteam opri. Punctul culminant al alcoolismului meu a fost în perioada „legii prohibiției”, la sfârșitul anilor 80, când dimineața nu mai era posibil să cumperi alcool”, mărturisește moldoveanca.

În acea perioadă, Ala a ajuns să cumpere din magazin parfum, în care adăuga apă și astfel își potolea setea. Între timp ea s-a căsătorit tot cu un alcoolic și au început să-și „bea mințile” împreună. Acele amintiri n-o lasă în pace nici astăzi: „de asta și ne-am plăcut unul pe altul, eu alcoolică, el alcoolic… Cum beam eu, tot așa bea și el. Am ajuns până la aceea că nu vorbeam între noi. El își îneca amarul într-o cameră, iar eu în alta. Asta deja nu era viață, ci bătaie de joc”.

Ziua angajată la minister, seara alcoolică

Chiar dacă seara mergea în brânci prin casă, toată ziua femeia lucra din greu în cadrul unui minister. Avea un serviciu prestigios și câștiga suficient de mult, încât să-și poată permite o viață decentă. N-o deranja faptul că mulți colegi știau despre slăbiciunea ei. „Prima perioadă, alcoolul nu-mi afecta activitatea profesională, dar într-un moment dat totul a început s-o ia razna. Aveam multe absențe nemotivate de la serviciu, cheltuiam toți banii pe alcool și chiar am început să duc lucrurile de preț la lombard”, își amintește cu groază interlocutoarea mea.

Bea câțiva litri de alcool în fiecare zi, seara mereu era beată, tremura, avea dureri insuportabile de cap, părinții și rudele îi ziceau că este dependentă de alcool, ea însă era convinsă că oricând ar putea să se lase și să revină la o viață normală. Ala recunoaște – nu realiza că de fapt de mult devenise alcoolică: „În mintea mea bolnavă, nu mi-a venit niciodată gândul că nu trebuie să pun mâna pe primul pahar. Credeam că urmează să beau doar un pic, dar mă opream după câțiva litri de băutură băgați în mine. Mereu eram cu creierul tulbure. Chiar dacă cei apropiați încercau să mă ajute, eu îi îndepărtam. În viziunea mea, alcoolici erau doar oamenii care se tăvăleau prin glod, prin băltoace și cei care stăteau cu sticla în mână de dimineață până seara. Eu însă nu mă consideram așa”.

„Părinții mă legau și mă încuiau în casă”

Până la începutul anilor 90, femeia a încercat, totuși, câteva metode ca să scape de această dependență, însă mereu prin intermediul mamei sale și niciodată nu a realizat cu adevărat consecințele consumului excesiv de alcool. „Am fost codată doi ani. Am suportat doar 12 luni și iar am intrat în băutură. După asta, părinții mă legau și mă încuiau în casă, dar aceste lucruri mi-au făcut mai mult rău decât bine. Niciodată nu mi-am dorit cu adevărat să mă las de băut”, recunoaște dezamăgită chișinăuianca.

În anul 1991, la Moscova s-a deschis un centru americano-sovietic cu denumirea sugestivă „Însănătoșire”, unde puteau merge persoanele dependente de alcool și de droguri. Fără să ezite mult, acolo a decis să meargă și Ala. „Chiar în prima zi la acel centru, în interiorul meu s-a schimbat ceva. Acolo am realizat că sunt bolnavă și că trebuie să mă lecuiesc. Doar cu voința mea de caracter nu m-aș fi putut opri, la fel cum n-aș fi putut opri diabetul zaharat sau cancerul. Aceste boli nu depind de noi. Eu eram nevoită să beau pentru că organismul îmi cerea asta, dacă nu-i dădeam ceea ce vroia, el devenea incontrolabil”, mărturisește femeia și își amintește că, la centru, oamenii au înțeles-o, au ascultat-o și niciodată n-au judecat-o pentru ceea ce era.

Grupul Alcoolicilor Anonimi – o nouă șansă la viață

Când a revenit acasă, soțul ei alcoolic a văzut cum s-a schimbat soția și s-a decis să renunțe și el la băutură, iar într-un final a mers la același centru. O perioadă, după ce a revenit, a reușit să uite de tărie, însă odată unul dintre prieteni a venit cu o sticlă de vin și le-a propus tuturor să bea. Câțiva au cedat provocării, inclusiv și soțul Alei. După aceasta el nu a mai fost în stare să se lase de băut, iar acum șase ani dependența de alcool l-a omorât.

Între timp, în R. Moldova, apăruse grupul Alcoolicilor Anonimi, iar deja mai bine de două decenii femeia din Capitală își împărtășește experiența cu alți „rătăciți”, care la fel au realizat că au o problemă.

Grupul Alcoolicilor Anonimi a ajutat-o pe Ala să se trateze „sufletește și emoțional”, după cum se exprimă chiar ea. „Alcoolismul era un simptom al egoismului meu și al complexelor mele. Când am înțeles acest lucru, am găsit și forțe să mă lecuiesc”, susține încrezută chișinăuianca.

Acum, când a ajuns la o vârstă înaintată, Ala recunoaște cu mare durere că din cauza alcoolului nu are copii și nici familie. Ea, însă, este mulțumită că a reușit să revină pe drumul cel drept și să înceapă viața de la capăt, dar deja cu mintea trează și fără gram de alcool. Femeia este ferm convinsă că dacă nu s-ar fi lăsat de băut, astăzi n-ar fi fost printre noi.

Datele Ministerului Sănătății arată că în țara noastră, oficial, sunt circa 50 de mii de alcoolici, dintre care aproape 8000 – femei. Specialiștii susțin însă că neoficial numărul acestora este cu mult mai mare, dar nu toți sunt luați la evidență. Tratamentul bolnavilor de alcoolism este asigurat de către stat, inclusiv în cazul persoanelor care nu dețin poliță. Un tratament obișnuit costă 5.000 de lei, iar tratarea psihozei alcoolice costă aproximativ 7.000 de lei.