Să-nfloreşti la Măgdăceşti…
Mulţi dintre profesorii de astăzi lucrează aici de la inaugurare, unii dintre ei sunt la vârsta pensionării. Nina Dumneanu, directoarea liceului, este una dintre pedagogii veterani. „Printre elevi, mă simt şi eu mai tânără, deşi am ajuns la vârsta când ar trebui să mă odihnesc. Văd copiii crescând, îi văd pornind în lumea mare şi mă bucur de realizările lor. Colegii mei, dascălii, sunt oameni dintr-o bucată, fiindcă, în pofida tuturor greutăţilor vremii, am rezistat împreună şi, iată, ne facem datoria în continuare”, ne-a spus dumneaei.
Instituţia de învăţământ din Măgdăceşti are o istorie deosebită. Prima şcoală cu predare în limba română a apărut aici în 1920. Sediul acesteia era într-o casă mică, părăsită, care avea doar o odaie. Într-o singură clasă învăţau copii, tineri şi maturi. Primul pedagog nu avea salariu, ci primea de la săteni produse agricole. Spre sfârşitul anilor ’40, aproape tot satul ştia să citească. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, şcoala a fost lichidată. După război, în 1945, s-a decis să fie înfiinţată o altă şcoală, cu predare în limba rusă, la fel în casa unui sătean. Toţi tinerii şi copiii au fost impuşi s-o frecventeze. Abia în 1947 a început construcţia unei şcoli adevărate. În 1952 a fost introdus învăţământul obligatoriu de şapte ani. Deoarece a crescut numărul elevilor, la şcoală s-a construit o anexă. În 1964, după ce a fost introdus învăţământul obligatoriu de opt ani, şcoala a devenit neîncăpătoare. Totuşi, anume în acele condiţii învăţătura a durat până în 1990, când a fost finisată construcţia unei şcoli mari, cu două niveluri, care avea 864 de locuri. Astăzi, aici se află liceul teoretic. Primul director oficial al şcolii din Măgdăceşti a fost Vasile Robu. Primul profesor băştinaş a fost Tatiana Balan, învăţătoare de clasele primare, iar primul profesor băştinaş cu studii superioare – Elena Chetrosu. Ambele profesoare activează şi astăzi. În anul 2000, şcoala medie de cultură generală a fost reorganizată în liceu. În cadrul liceului, activează filialele Şcolii de muzică din Stăuceni, a Şcolii de pictură şi a Şcolii sportive din Chişinău.
Ieri, toţi cei prezenţi la ceremonie şi-au amintit de fostul director, regretatul David Ababii, graţie căruia a apărut această instituţie de învăţământ. La festivitate a asistat şi un preot, care a sfinţit localul. Astfel, de Ziua Învăţătorului, aici a avut loc o sărbătoare dublă, cu veselie, voie bună şi cântece cu „Să-nfloreşti la Măgdăceşti…”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!