Discutam zilele trecute cu o tanara care a decis sa ramana cu orice pret in strainatate, dupa ce si-a incheiat studiile si a petrecut cativa ani acolo. Parintii ei, buni patrioti si profesionisti, incearca fara succes sa o convinga sa ramana acasa, „sa-si ajute tara”; ea le spune ca, daca ramane, nu isi realizeaza nici jumatate din potentialul pe care il are.
Ascultandu-i argumentele, mi-am amintit de mine, cel de la varsta ei. Atunci imi doream cu ardoare sa ajung sa fac studii la Moscova ori la Leningrad (nu era de imaginat ca putem studia in alta parte decat in tarcul sovietic), lucru care nu s-a mai intamplat. Cultiv pana astazi convingerea ca o scoala buna mi-ar fi scurtat niste drumuri in viata si m-ar fi scutit de niste ani de orbecaiala in cautarea unui rost la Chisinau.
Recunosc ca e un soi de masochism in gestul de a-i incuraja pe acesti tineri sa-si lase tara, caci, cu fiecare tanar valoros plecat, ne furam pe noi, cei ramasi aici, de sansa de a iesi macar cu un an, cu o luna, cu o saptamana mai devreme din mizeria in care ne aflam. Numai ca pentru ei lucrurile stau pe dos: cu cat mai mult raman aici, cu atat mai mult pierd acolo. Va amintiti fraza din povestile noastre populare cu eroul care crestea, intr-o zi, cat altii intr-un an? Asa „cresc” cei care pleaca…
Nu toti, bineinteles. Fraza marelui Creanga despre cel care „s-a dus bou la Paris si a revenit vaca” mai sta pe picioare. Sa se inteleaga ca nu ma refer aici la armata de insi care fug incolo pentru pur si simplu o viata mai usoara. Cat despre cei buni, stiu ca le va fi greu la inceput acolo, unde exigentele sunt foarte mari, dar, daca vor reusi, vor avea dupa asta sansa de a da tot ce au mai bun. Si in Moldova razbati cu greu la inceput, numai ca greul in Moldova nu mai inceteaza niciodata, iar tara se multumeste cu jumatate din ce poti da, remunerandu-te de zece ori mai prost decat meriti. Sau decat ai castiga acolo… Cu toate acestea, observ ca lucrurile incep sa se schimbe si in acest domeniu, iar numarul tinerilor talentati ce vor sa se realizeze in strainatate si a celor tot atat de talentati care aleg sa reuseasca acasa incepe sa se echilibreze.
Ma uit cu respect la cei din urma. Au facut alegerea, probabil, nu numai cu capul, ci si cu inima. Mi se pare ca se cred intr-atat de puternici, incat se pot lua de piept chiar si cu realitatile presante de la noi. Le doresc sa reziste, dar am, totodata, in minte – iarasi – exemplul generatiei mele, cei care, pe la sfarsitul anilor ’80 – inceputul anilor ’90, in timpul perestroikai, ne-am simtit pentru prima data cu adevarat liberi si ne-am crezut in stare de ispravi mari. Eram convinsi ca ne vom putea realiza noi si ca, totodata, ne vom putea ajuta si parintii, si tara. Nu am reusit prea bine nici una, nici alta.
Vreau sa cred ca astazi ne aflam intr-o alta situatie si tinerii ramasi acasa vor reusi mai mult decat generatia mea, pentru ca sunt mai pregatiti si au mai multe oportunitati. Totusi, Moldova o sa le dea mult de furca. Daca in alte parti tinerii slabi si necinstiti nu s-ar putea realiza niciodata, in Moldova inca se mai poate. Datorita pilelor, banilor, rudelor sau talentului de a se vinde bine. Deocamdata, in Moldova, cei lipsiti de talent si aptitudini au prea multe posibilitati. Iata de ce intarzierea noastra inca va mai dura.
