Să susții o țară care-și apără teritoriul invadat de un vecin cu apucături barbare nu înseamnă că susții războiul

A susține o țară care-și a p ă r ă teritoriul invadat de un vecin cu apucături barbare NU înseamnă că susții războiul. Iar a servi, prin ridiculizarea ucrainenilor, pretențiile agresorului, NU înseamnă că susții pacea. Mișcările pacifiste sînt promovate fix de statele animate de porniri belicoase. URSS, de pildă. Și cohortele de fraieri care i-au ținut isonul.

Mă întreb cum s-ar comporta cei care batjocoresc eroismul armatei ucrainene în cazul în care România ar fi invadată de un agresor străin. Ar mai spune ei: „Dați-i, mă, o bucățică de teritoriu să se potolească!”? Că dacă da, avem o problemă. Se cheamă că sînt lași, trădători sau cozi de topor. NU iubitori de pace.

Iubitorul de pace e cel care face diferența clară între victimă și agresor, nu atacă neprovocat, dar știe și să-și apere familia, țara în caz de agresiune. Orice altceva, orice piruete murdare, orice triplu tulupuri retorice, provine dintr-o psihologie tulbure, mîloasă, sol fertil pentru motivațiile vînzătorilor și trădătorilor. Ei sînt cei pe agitația constantă a cărora se bazează azi propaganda rusească, agitație care împrăștie îndoiala, relativismul, „pacifismul”, batjocura, „compromisul realist”, fără să mai cheltuie resurse și creativitate.

Bogdan Budes