Sănătate

Să vorbim despre sănătate

Cum să facem astfel, încât să trăim fără să ne îmbolnăvim, fără să pierdem calitatea vieţii, concomitent, să muncim eficient, să ne dezvoltăm şi să primim de la viaţă maximum de energie? Timp de o viaţă trăim şi activ deprindem, primim multe cunoştinţe din diferite domenii. Noi aflăm cum funcţionează motorul cu ardere internă, cunoaştem măreţia universului, studiem literatura străină, limbi străine, fizică, geografie, acumulăm multe alte cunoştinţe la fel de importante pentru noi. Însă foarte puţini se gândesc că şi organismul nostru are nevoie ca să-l cunoaştem, să-l studiem.

În loc de fiziologie, anatomie, dietologie, sexologie, arta de comunicare şi altele care au o importanţă vitală, noi învăţăm protecţia civilă. Da, cred că şi asta este foarte important. Însă aici e nevoie să ne conturăm priorităţile. Fiindcă, fie vorba între noi, organismul nostru nu trebuie studiat înainte de moarte, ci de la naştere, din fragedă copilărie, cu toate mijloacele şi posibilităţile, pentru fiecare nivel de dezvoltare a omului. Cunoştinţele despre organismul propriu sunt unice, interesante, uimitoare – nu este nimic în tot universul mai interesant, decât tu însuţi. Din păcate, noi începem să conştientizăm şi să preţuim aceasta prea târziu, atunci când suntem nevoiţi să investim multe eforturi în a ne reîntoarce la ceea ce am pierdut – sănătatea noastră.

Pentru ca să trăim mult, nu trebuie decât să fim atenţi la modul de viaţă pe care îl ducem. Fiecare dintre noi are dreptul la asta. Trebuie doar să facem cunoştinţă cu legile naturii, cu aceste legi ale naturii care ne menţin organismul viu şi apt de activitate. Trebuie să cunoaştem legile universului în care trăim, să învăţăm să convieţuim cu ele după legile raţiunii, dar pentru a face asta trebuie să conştientizăm aceste lucruri şi să fim ferm convinşi că nimic nu contează mai mult decât sănătatea.

Ce şi cum? Sănătatea nu se poate oferi cuiva în dar, nu se poate cumpăra, nici chiar să o moştenim nu e posibil – ea trebuie doar păstrată. Trebuie să învăţăm să trăim în lumea aceasta în armonie, neaducându-ne daune nici nouă, nici mediului înconjurător. Şi atunci, avem dreptul să pretindem la o viaţă lungă şi plină de satisfacţii din belşug.

Mira Tănase



Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *