Șalaru: Unirea este un deziderat naţional al tuturor românilor şi ea trebuie să se realizeze

”Fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Iulian Fota, vorbeşte de intermarium (teritoriul cuprins între Marea Baltică şi Marea Neagră), uitând că la momentul când s-a lansat acest concept, în perioada interbelică, Basarabia era în componentă României Mari. Domnul Armand Gosu încearcă să ne convingă că actualul guvern de la Bucureşti lucrează pentru Plahotniuc. Poate ”prietenii” domniei sale din tinereţe, de când învaţă la Moscova, l-au convins că dumnealui ştie mai bine ceea ce 28 de ţări UE plus SUA ştiu : alegerile anticipate ar fi un dezastru pentru Republica Moldova, deoarece ar aruncă-o în braţele Rusiei pentru cel puţin 20 de ani. Acest lucru ar crea un dezechilibru strategic cu repercursiuni nefaste atât asupra Ucrainei cât şi a frontierei UE şi NATO, oferind Rusiei noi arme de a juca în ecuaţia de forţe la Marea Neagră. Cum ar arată GOTR pe Prut? Asta în timp ce România şi NATO încearcă să refacă echilibru militar în regiunea Marii Negre.
Unirea este un deziderat naţional al tuturor românilor şi ea trebuie să se realizeze. Niciodată PL nu a abandonat acest obiectiv, care, deşi nu este înscris în statut el este înscris în sufletul fiecărui membru şi simpatizant al PL. A fi român în Basarabia înseamnă a fi unionist. Nu poţi fi că popa Burducea (sau ca Năstase&CO) şi cu steaua şi cu crucea!
Le transmit prietenilor mei că personaje precum Fota, Gosu, Năstase, Sandu, Dodon etc…fac parte dintr-o categorie specială, a laşilor cărora le este frică şi ruşine să fie români. Nouă nu ne este nici ruşine că suntem români şi nici frică! Pentru noi lupta continuă!!”, scrie acesta pe Facebook.