– Dle Grecu, care au fost cele mai importante evenimente culturale ale anului 2018?
– Cred că Festivalul Internațional de Teatru „10×10”, dedicat Centenarului Marii Uniri, a fost cel mai important eveniment pe care a reușit să-l organizeze Teatrul „Satiricus”. În cadrul acestui festival, au fost prezentate spectacole a zece dramaturgi de la noi și zece din România, precum și zece piese de-ale lui Matei Vișniec, care a fost și amfitrionul ediției din anul trecut. Astfel, am avut posibilitatea să întrunim peste 26 de teatre din opt țări, care au venit cu viziuni și estetică diferită, și am demonstrat că, dacă există profesionalism, arta nu are hotare. De asemenea, în 2018, am participat la Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu – cel mai important festival de teatru din Europa, cu două spectacole: „Maestrul și Margarita” de Bulgakov și „Nunta” de Cehov. Iar în toamna lui 2018, „Satiricus” a luat parte la Festivalul de Teatru din Pitești, cu piesa „Hamlet”, unde am ridicat premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală. Și ultimul, cel mai important spectacol, este „100 de minute de libertate”, prima coproducție dintre R. Moldova și România, montată de regizorul Bogdan Sărăteanu. A fost scrisă și montată la Chișinău, în baza unor fapte reale, și vorbește despre evoluția celor două state românești, începând cu anii ’90, care au avut și au o istorie comună, dar tragică. Ne-am propus ca, în 2019, să jucăm acest spectacol în zece orașe din Romania și R. Moldova.

„Dacă n-ar fi existat o lege votată pe timpul lui Voronin, teatrele ar fi dispărut”

– Cu ce probleme se confruntă astăzi teatrele din R. Moldova?
– Cele mai importante probleme sunt aprovizionarea tehnico-materială, finanțarea teatrelor, dar și salariile mizerabile cu care sunt remunerați actorii. Este foarte greu să produci teatru de calitate cu un salariu de patru mii de lei. Aceste probleme trebuie soluționate de Guvernul R. Moldova. Însă remanierile din ultima perioadă, realizate prin comasarea mai multor ministere, nu sunt bune. De exemplu, ai impresia că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării este un guvern aparte. Din păcate, observ că reformele în cultură se mimează, iar lichidarea unor teatre și reorganizarea altora se face cu scopul de a deposeda instituțiile de cultură de anumite clădiri. Veți vedea că va urma dispariția a cel puțin patru teatre, care ne va sărăci și mai mult. Iar o țară fără teatru se află în stare de comă. Doar țări precum Tadjikistanul, Kârgâzstanul și Turkmenistanul au interzis teatrul…

– Cum ar putea fi soluționate aceste probleme?
– Ministerul Educației, Culturii și Cercetării ar trebui să reformeze în regim de urgență toate casele de cultură de pe vremea URSS și să le transforme în Centre Culturale, așa cum există în toată Europa. Aceste Centre vor schimba sistemul de gestionare a culturii, dar și a banilor, și vor juca un rol important pentru fiecare raion. Dacă nu vom prelua această formulă și vor rămâne la varianta caselor de cultură, vom avea aceeași gaură la capitolul alimentare culturală în satele și raioanele R. Moldova. Noi producem teatru, dar n-are cine-l cumpăra, deoarece în raioane nu există acea legătură dintre producător și cumpărător, cum se întâmplă în cadrul Centrelor Culturale din UE. Cu șase ani în urmă, am elaborat sistemul de trecere de la casele de cultură de tip sovietic la Centrele Culturale, după modelul Suediei – acolo unde nu este finanțat teatrul, dar spectatorul. Astfel, toate teatrele caută să atragă spectatorii, deoarece de ei depinde finanțarea. Acest mecanism economic important s-a lansat în toată Europa, iar R. Moldova are ce învăța. În 2012, mecanismul în cauză a fost votat și s-a spus că va fi implementat în 2018. Dar s-a schimbat guvernarea și am ajuns să fim finanțați exact ca în 2002, mai exact, în conformitate cu Legea cu privire la teatre, circuri și organizații concertiste, care a fost votată pe timpul lui Voronin. Oricum, trebuie să spun că, dacă nu ar fi existat această lege, probabil, teatrele din R. Moldova ar fi dispărut. Le-am spus-o tuturor guvernărilor că este o ticăloșenie să nu schimbi nimic, venind la putere, dar să vorbești despre schimbare. Ministerul Culturii trebuie să se rupă de giganticul minister și să se ocupe de politici culturale. Insist să se investească în cultură și în educație, așa cum, bunăoară, au făcut-o nemții. Deoarece schimbarea mentalității cetățeanului este mai importantă decât investițiile de milioane, care ajung în R. Moldova, dar sunt furate.

„Fără teatru, sunt un nimeni și nu văd sensul vieții și al familiei”
– Să înțelegem că Voronin a investit în cultură?
– Ideologic vorbind, am urât comuniștii și am să-i urăsc toată viața. Însă trebuie să recunoaștem că, deși conține câteva greșeli, această lege obligă Guvernul să finanțeze teatrele cu 60 la sută din buget. Tot pe timpul lui Voronin s-au majorat salariile în cultură și în învățământ de patru ori. Poate nu este doar meritul lui Voronin, ci și al câtorva oameni din anturajul său, care mai țineau la cultură, din punct de vedere sovietic. Însă cei care au venit după el au înțeles că nu e importantă cultura, dar furtul și mimarea reformelor.

– În aceste condiții, din ce bani trăiesc oamenii de cultură?
– Eu montez anual, cel puțin, două spectacole în România, pentru a putea exista. Iar actorii din R. Moldova există datorită faptului că se filmează în spoturi publicitare și moderează emisiuni radio sau televizate. Însă cel mai mare venit îl au din moderarea nunților. Dacă, la o nuntă, un actor ridică 200-250 de euro pentru o noapte, la teatru primește un salariu lunar de circa 150 de euro.

– V-ați gândit vreodată să renunțați la teatru?
– Niciodată. De când eram copil, mi-am dorit să fac teatru, iar când m-am întors de la Moscova, după ce am absolvit trei facultăți în acest domeniu, am pornit de la o coală albă de hârtie, pe care am scris: „Rog să-mi permiteți să deschid un teatru”. M-am dedicat totalmente acestei activități și vă spun, fără menajamente, că teatrul este cea mai importantă activitate din viața mea. Fiindcă, fără teatru, sunt un nimeni și nu văd sensul vieții și al familiei. Ce-ar însemna să nu fac teatru? Ar însemna să mor.

Blocul de apartamente pentru actori va fi dat în exploatare în mai 2019

– Dle Grecu, mai mulți artiști așteaptă, de peste un deceniu, să primească apartamente de la Uniunea Teatrală, pentru care au plătit deja bani. Cum se explică această întârziere?
– Blocul, despre care vorbiți, a început a fi construit în 2007, iar eu am devenit președinte în 2009, preluând misiunea de a duce la capăt proiectul. Inițial, compania de construcții a cerut 250 de euro pentru un metru pătrat. Însă ulterior s-a demonstrat că acești bani nu sunt suficienți. Încăpățânarea mea a fost de a nu majora prețul, deoarece contractul a fost semnat de fostul președinte, iar acum s-ar fi interpretat că majorez costul din interese personale. De aceea a fost o luptă dură între mine și directorul companiei. Până la urmă, am făcut un audit și s-a demonstrat că directorul avea pierderi de 1 800 000 de euro, iar noi mai eram datori cu încă 700 mii de euro pe contractele vechi, pentru că unii actori nu și-au onorat obligațiunile. Însă chiar dacă și le onorau, oricum nu ajungeau bani. Atunci compania a intrat în insolvabilitate. Ulterior s-a reorganizat și astăzi este sub controlul unui administrator, desemnat de Ministerul Finanțelor. Lucrările se execută, noi le monitorizăm, pentru ca, în luna mai 2019, lumea să poată intra în apartamente și să-și facă reparație, iar eu să mă ocup de darea în exploatare a blocului, conform legii.

„Dodon trebuie să le mulțumească politicienilor unioniști”

– Dle Grecu, pentru că se apropie alegerile parlamentare, credeți că mai avem vreun politician care ar putea scoate R. Moldova din impas?
– De la început nu am luat-o nici eu în serios pe Maia Sandu. Mai mult, uneori ea chiar mă enerva. Însă ulterior, analizându-i parcursul, deși nu sunt un simpatizant PAS, am realizat că ea ar putea scoate acest stat din mocirlă. Chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla prin reforme de șoc, prin care a trecut Polonia și Ungaria.

– Despre unioniștii de la Chișinău ce părere aveți?
– Am constatat cu regret că nici politicienii de la Chișinău, nici cei de la București, nu au nevoie de Unire. Această profanare a Unirii a dat rezultate favorabile pentru antiunioniști. Așa că Dodon trebuie să le mulțumească unioniștilor. Nu poți face Unirea, urmărindu-ți interesele personale. Dacă politicienii de pe ambele maluri ale Prutului și-ar fi dorit Unirea, aceasta ar fi fost votată în ambele parlamente. Marea mea decepție este că nici peste 100 de ani nu se va produce Unirea.