Așa a fost descoperită o piesă de teatru care vine într-un moment foarte potrivit, când ducem lipsa oamenilor cu coloană vertebrală. Pentru că dacă astăzi ne înclinăm cum bate vântul, Alexe Rău scria despre originile și independența Moldovei înainte de 1991.
Publicată postum, piesa de teatru Sângele și apa de Alexe Rău e o realizare emoționantă, mai ales când o raportăm la momentul scrierii și anume anul 1984. În timp ce Moldova era parte a Uniunii Sovietice, Alexe Rău scria o piesă de teatru a cărei acțiune se petrecea la sfârșitul secolului al XIV-lea, pe vremea descălecatului Moldovei. Limbajul folosit este cel arhaic, unul foarte curat, aranjat cu grijă de scriitor, încât dispare orice dificultate de lectură.
Autorul reușește se îmbine tehnici diferite, genuri diferite, istoria cu legenda și cu mitul, fără să îți lase impresia unui text încărcat. Dacă detaliile scenice sunt aproape de genul epic, dialogul rămâne în standardele celui dramatic, iar genul liric fie îl regăsim în cântecele folclorice folosite, fie în simbolistica textului.
Legenda mărțișorului e doar firul alb care se îmbină cu cel roșu al unei istorii grele, cu jertfe și sacrificii, dar care culminează cu întemeierea Moldovei ca stat, fapt care ne trimite din nou la momentul scrierii acestei piese. Un an în care, fără speranțe concrete, autorul aștepta și spera la un nou descălecat, la o nouă întemeiere a Moldovei, ce urma să vină peste mai puțin de un deceniu, dar care încă nu își semnala cu nimic iminența.
Apoi, după acest cadru prins între legendă și istorie, apare și miticul prin prezența babei Odochia. Ar trebui de asemenea să menționăm că principala linie epică o constituie iubirea, cum altfel când vorbim de mărțișor? Însă cea pe care o cunoaștem sub numele de Romeo și Julieta. Iubirea împlinită în moarte din pricina părinților.
O piesă emoționantă, care ni-l face din nou prezent pe regretatul Alexe Rău, și care, sunt convinsă, dacă ar fi preluată de un regizor bun, ne-ar aduce și mai multe emoții. M-aș bucura să văd această piesă pe scenă.
