Unica diferență dintre revoluția din cartea lui Prilepin și cea a ucrainenilor este că prima revoluție e prorusească, iar a doua antirusească. Prima se petrece într-un cerc restrâns de entuziaști visători, a doua cuprinde mai toate regiunile Ucrainei. San’kia, personajul principal din romanul cu același nume este un tânăr sictirit de așa-zisa democrație rusească, hăituit de statul milițienesc și sufocat de propaganda mass-mediei angajate. San’kia este antiliberal și naționalist, iar partidul și patria reprezintă reperele sfinte care formează morala acestui personaj. L-am putea întâlni pe San’kia și pe Euromaidanul din Ucraina. Revoluționarul ucrainean este tot naționalist-patriot, doar că este anticomunist. Am putea trage multe paralele între personajele din roman și protestatarii de pe Maidan, doar că, domnul Prilepin nu ne permite acest lucru. Pe blogul său, acesta nu mai pare atât de revoluționar când vine vorba de parcursul european al Ucrainei. În unul din articolele recente, domnul Prilepin susține că ucrainenii „visează frumos la un traseu european împodobit cu flori” și îi îndeamnă să lase visele utopice. Am și eu mari dubii în ceea ce ține de Uniunea Europeană. Doar un naiv crede că asocierea cu UE ar putea să rezolve toate problemele Ucrainei. Ucraina, ca și orice stat ex-sovietic, este încă molestată de moștenirea comunistă. Criminalitatea polițienească, corupția la toate nivelurile, cumetrismul și intoleranța mănâncă aceste popoare până acum. Ambițiile imperialiste ale Rusiei sunt încă vii și tind să refacă monstrul sovietic. Și nu înțeleg de ce autorul unui roman-revoluție militează împotriva revoluției din Ucraina. Probabil domnul Prilepin nu a locuit în Ucraina sovietică și a prins URSS-ul la apusul lui, atunci când, trebuie să recunoaștem, nivelul de trai devenise destul de acceptabil. Așa că propun să-l lăsăm pe Prilepin-publicistul să viseze mai departe refacerea URSS-ului. Iar pe ucraineni ar trebui să-i lăsăm să-și viseze visul european, care, trebuie să recunoaștem, este un vis frumos.
Prilepin scriitorul, totuși, ar trebui să-și continue opera literară, o operă solidă și plină de nerv, după lecturarea căreia te cuprinde o stare totală de apatie și disperare. Literatura lui Prilepin împletește un tablou imaginar care până la urmă se dovedește a fi foarte real. Libertatea individului și chiar viața acestuia nu mai înseamnă nimic într-un stat polițienesc, chipurile democratic, de tipul Rusiei lui Putin. Președintele este heruvimul suprem, Dumnezeul, persoana de neatins care începe a vărsa tone de sânge atunci când una din colegele lui San’kia reușește să-i arunce un tort în față. Din păcate, Rusia contemporană este și mai sumbră decât Rusia imaginată de autor. Voi încheia acest articol cu cuvintele unui polițist din roman, care îl ține pe San’kia legat de un copac în pădure: „Am putea să te îngropăm aici, băiete. Am îngropat mii de oameni aici și nimeni nu-i caută. Pentru că acest stat trebuie iubit și acceptat așa cum este”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
