Sfântul Chiriac era de neam din Corint; tată era Ioan, presbiter, iar mamă, Evdochia; s-a născut pe timpul împăratului bizantin Teodosie II (408-450).
La optsprezece ani a plecat la Ierusalim şi s-a făcut monah, trăind până la vârsta de şaptezeci de ani în diferite obşti monahale.
În timpul cât a fost călugăr sub ascultare, Sfântul Cuvios Chiriac spunea despre sine că, fiind canonarh într-o mănăstire (membru al clerului a cărui principală îndatorire este supravegherea respectării ordinii canonice şi tipiconale a sfintelor slujbe), nu l-a văzut vreodată soarele mâncând, nici mâniindu-se pe cineva.
S-a retras la şaptezeci de ani în pustie, împreună cu ucenicul său, făcându-se vestit pentru darul pe care îl avea de tămăduire a bolnavilor.
