Actualitate

Șase angajați ai MAI au fost reținuți de SIS și SPIA, pentru fabiricarea unui dosar penal

Despre aceasta anunță sursele Deschide.md.

Poliția au efectuat percheziții la domiciliul acestora, iar în rezultatul acțiunilor de urmărire penală, aproximativ șase persoane au fost reținute.

Ulterior SIS-ul a venit cu detalii în urma reținerii. ”În dimineața zilei de astăzi, Serviciul de Informații și Securitate, Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în cadrul urmăririi penale pe un caz ce ține de fabricarea unui dosar penal, pe mai multe capete de acuzare, au reținut 6 foști și actuali angajați MAI.

În fapt, în cadrul urmăririi penale au fost documentate acțiuni ce țin de fabricarea unui dosar penal privind o pretinsă infracțiune de natură sexuală, care ar fi fost săvârșită de un fost angajat MAI.

Bănuiții, folosindu-se de statutul special, ar fi racolat o persoană în vederea denunțării false cu bună ştiinţă și ar fi asistat-o în falsificarea probelor prezentate, cu utilizarea tehnicii speciale.

În cazul în care persoanele reținute vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedeapsă penală cu închisoare de la 2 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 5 ani la 10 ani”, este arătat în comunicat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *